Social

În capitală a fost inaugurat pomul de Crăciun și aprinse luminile de sărbătoare

În Chișinău au fost aprinse, sâmbătă seara, luminile de sărbătoare și inaugurat pomul de Crăciun. Prin cest eveniment, practic, a fost dat start sărbătorilor de iarna în capitala. Piața Marii Adunări Naționale a fost iluminată de sute de beculețe. Momentul a fost urmărit cu mare entuziasm atât de copii, cat și de adulți. Tot sâmbătă, în centrul capitalei a fost inaugurat Târgul de Crăciun, la care participă peste 30 de producători locali.

Cei mai fericiți au fost copiii. Ei spun că așteaptă cu nerăbdare sărbătorile de iarnă.

„Eu am văzut niște troleibuze foarte frumoase. Pe Moș Crăciun l-am văzut și copii care dansează.”;

„Eu am văzut că sunt multe terenuri de joacă interesante și Moșul este interesant. Bradul este ca o clădire de mare.”;

„Sunt jocuri interesante, trenul. Moș Crăciun este mai interesant.”

Și adulții au rămas impresionați de atmosfera din centrul capitalei. Unii au făcut cozi la brad pentru a-și face fotografii.

„Anul acesta este un farmec aparte, deoarece sunt mulți copii și copiii au o magie aparte a lor. Este o atmosferă foarte plăcută.”;

„Este foarte bine, frumos, copiii se distrează.”;

„Chiar dacă anotimpul nu este atât de vesel, cu zăpadă așa cum ar fi de regulă, această atmosferă și cântecele, și copiii, vrei nu vrei îți dau o senzație de zâmbet și atmosferă de Crăciun.”;

„Special am venit din satul Parcani, raionul Șoldănești, să vă bradul, cu copiii, cu nepoții. Ei sunt acolo aproape de brad.”

Potrivit primarului capitalei, în acest an nu au fost procurate decorațiuni noi, fiind folosite cele de anul trecut.

„Sunt sărbători care ar trebui să ne unească. Este bine ca toată lumea să fim cât se poate de uniți și să ne dorim unul altuia tot binele din lume. Noi practic nu am adăugat decât ceea ce am avut anul trecut. Și aceste căsuțe sunt date gratuit de municipalitate”, a menționat primarul Ion Ceban.

Tot în Piața Marii Adunări Naționale a fost amenajat un târg de Crăciun la care participă peste 30 de producători locali. În preajmă se află căsuța lui Moș Crăciun, zone foto și zone de distracție pentru cei mici. Spațiul din centrul capitalei, destinat sărbătorilor de iarnă, va fi deschis pentru public pînă în data de 15 ianuarie.

Citește mai mult