Kremlinul comentează malițios și neargumentat atacul de pe Aeroportul din Chișinău
Noi declarații acide de la Moscova. Ministerul de Interne de la Chișinău vine cu o reacție la falsurile lansate de purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, conform cărora, împușcăturile de pe Aeroportul Chișinău au fost rezultatul încetării efective a participării Republicii Moldova la Biroul CSI pentru coordonarea combaterii criminalității organizate. Într-un comunicat de presă, MAI precizează că acest Birou, coordonat de Federația Rusă, nu deținea date despre atacatorul din Tadjikistan, Rustam Așurov, care a ucis doi oameni în Aeroportul din Chișinău.
Moscova folosește tragedia de la Aeroportul Internațional Chișinău pentru a răspândi un nou fals. Potrivit lui Zaharova, probabil, dacă Chișinăul ar fi continuat să interacționeze cu structurile CSI și să utilizeze bazele lor de date, autoritățile moldovenești ar fi putut identifica criminalul în timp util.
„Este una dintre consecințele încetării efective a participării țării la activitatea Biroului pentru coordonarea combaterii criminalității organizate și altor infracțiuni periculoase pe teritoriul statelor membre CSI și a rechemării reprezentantului Republicii Moldova din această structură”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.
Drept răspuns la acuzațiile reprezentantei Ministerului rus de Externe, Ministerul de Interne de la Chișinău a precizat că autoritățile din Tadjikistan au transmis date de urmărire a acestei persoane în mediul internațional, după momentul consumării tragicului incident de la aeroport, soldat cu doi morți. Interpol, Europol și mecanismul interstatal de urmărire în spațiul CSI nu aveau înregistrată urmărirea lui Rustam Așurov, întrucât la 30 iunie autoritățile din Tadjikistan erau abia în pregătirea dosarului de urmărire internațională pe numele acestuia.
„Autoritățile din Tadjikistan au transmis date de căutare a acestei persoane în mediul internațional după momentul consumării tragicului incident de la aeroport, soldat cu doi morți. Interpol, Europol și mecanismul interstatal de căutare în spațiul CSI nu aveau înregistrată căutarea lui Rustam Așurov, întrucât la 30 iunie autoritățile din Tadjikistan erau abia în pregătirea dosarului de căutare internațională pe numele acestuia. Așadar, declarația făcută de oficialul rus este falsă, în condițiile în care autoritățile CSI nu aveau date sau dosar activ de căutare pe numele Rustam Așurov”, se spune într-o declarație publicată pe site-ul MAI.
Instituția mai precizează că Republica Moldova a rechemat de la Moscova ofițerul de legătură de la Biroul de coordonare a luptei împotriva crimei organizate și a altor tipuri de infracțiuni periculoase din CSI în condițiile în care politica de personal necesita concentrarea la Chișinău a specialiștilor în combaterea crimei organizate transfrontaliere, generate de riscurile războiului care se desfășoară în țara vecină, Ucraina. De menționat că ofițerul a fost retras în ianuarie 2023.