Externe

Miller amenință compania ucraineană Naftogaz cu sancțiuni

Șeful Gazprom, Alexei Miller amenință cu sancțiuni compania națională de petrol și gaze din Ucraina. Miller acuză reprezentanții Naftogaz de litigii ilegale și de faptul că întreprinderea nu-și îndeplinește obligațiile contractuale. Miller susține că administrația firmei energetice de la Kiev ar avea o atitudine neconstructivă față de organizarea tranzitului de gaz rusesc către Europa.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Șeful de la Gazprom, Alexei Miller afirmă că Naftogaz sub pretexte exagerate, încalcă obligațiile contractuale față de Gazprom și refuză să accepte gazul rusesc la Sokhranivka, dar în același timp solicită plata pentru tranzitul acestuia.

„Naftogaz a intentat deja un proces de mai multe miliarde de dolari împotriva Rusiei în instanțele din SUA. Dacă astfel de acțiuni necinstite ale Naftogaz continuă, nu se poate exclude că acest lucru ar putea duce la impunerea de sancțiuni de către Federația Rusă. Atunci orice relații între companiile ruse și Naftogaz vor fi pur și simplu imposibile”, a declarat Alexei Miller pe Telegram.

Amintim că în luna aprilie, compania națională ucraineană de gaze naturale Naftogaz a anunțat că Federația Rusă este obligată de Curtea Permanentă de Arbitraj de la Haga să plătească despăgubiri pentru daunele produse companiei odată cu anexarea Crimeei. Partea ucraineană a amenințat că, dacă Moscova va refuza, Kievul ar putea solicita executarea deciziei instanței pe teritoriul țărilor în care există active rusești. Amintim că pe 23 iunie, Naftogaz și cinci companii afiliate au depus o cerere la Tribunalul Districtual al SUA din Districtul Columbia, cerând recuperarea forțată a 5 miliarde de dolari de la Rusia.

Citește mai mult