Joe Biden la Londra: Relația dintre SUA și Marea Britanie este „solidă”
Moment istoric în Marea Britanie - președintele american Joe Biden a inspectat gărzile de onoare alături de Majestatea Sa, regele Charles al III-lea, după ce a sosit luni la Castelul Windsor. Anterior, Biden s-a întâlnit cu premierul Rishi Sunak în Downing Street. Întâlnirea a durat 38 de minute, iar Biden a menționat că relația dintre SUA și Marea Britanie este „solidă”, iar oficialul londonez a spus cele două țări sunt cei mai fermi aliați din NATO. Ambii lideri vor participa la summitul NATO de la Vilnius, din Lituania.

Președintele american Joe Biden a sosit la castelul Windsor, unde s-a întâlnit cu regele Charles al 3-a, pentru prima dată de când acesta a fost încoronat în luna mai.
Vizita de astăzi a fost marcată cu mare fast- inclusiv un salut regal, o vizionare a artefactelor la Castelul Windsor și ora ceaiului.
Biden și Charles își vor folosi, de asemenea, vizita pentru a atrage atenția asupra problemelor climatice, găzduind un forum axat pe încurajarea companiile private să se angajeze în mai multe proiecte de energie regenerabilă, în special în economiile care sunt în curs de dezvoltare.
Din cauza vizitei, castelul a fost închis pentru public iar biletele rezervate în avans au fost anulate. Vizita lui Biden a fost salută de oameni.
VOX: „Cred că e foarte tare ca președintele nostru Biden a venit într-o vizită la regele Charles, înainte ca să meargă la summitul NATO și sunt foarte entuziasmată să fiu aici, în călătoria pe care am organizat-o de ziua mea”. „Sunt mândru de țara mea și sunt mândru de președintele meu. Mă bucur că a venit și cred că este o conexiune bună”*, au spus oamenii.
Deși aceasta nu este o vizită de stat completă, cu procesiune de trăsuri și banchet la palat, evenimentul subliniază importanța „relației speciale” transatlantice - testată de Brexit, dar întărită de unitatea invazia Rusiei în Ucraina.
Biden a participat la înmormântarea regretatei regine în septembrie, dar nu a venit la încoronarea lui Charles în mai, trimițând-o în schimb pe prima doamnă Jill Biden.
Charles nu are puterea vedetă a mamei sale, care a cunoscut 13 președinți americani și a făcut peste 100 de vizite de stat în cei 70 de ani pe tron dar și-a construit o reputație de militant pentru mediu, luptând pentru protejarea faunei sălbatice și combaterea schimbărilor climatice cu mult înainte ca acestea să devină populare.