Externe

Război în Ucraina // Armata ucraineană desfășoară operațiuni ofensive în direcțiile Berdiansk și Melitopol

Armata ucraineană a anunțat că a recucerit 24 de kilometri pătrați în jurul orașului Bahmut, lucru confirmat și de Institutul pentru Studiul Războiului, care a notat că apărătorii avansează pe trei sectoare ale frontului. Oficialii de la Kiev au mai spus că trupele sale desfășoară operațiuni ofensive în direcțiile Berdiansk și Melitopol. Între timp, rușii continuă să lovească zonele rezidențiale și infrastructura critică.

Digi24.ro
Sursa: Digi24.ro

În regiunea Orehov din Zaporojie din apropiere de linia frontului, în urma bombardamentelor, a fost distrusă o școală, unde mai mulți oamenii primeau ajutor umanitar. Cel puțin, patru persoane au fost ucise și alte 13 rănite. Șeful regiunii Zaporojie a calificat tragedia drept „crimă de război”.

VOX: „O rachetă ghidată a lovit o casă. Nu știu de ce aruncă bombele, dar o fac în fiecare zi”, spune un locuitor din regiune.

A fost atacat cu artilerie grea și orașul Nikopol din regiunea Dnipropetrovsk. Din fericire nu s-au înregistrat victime, dar distrugerile sunt considerabile, spun autoritățile locale.

Serviciul pentru Situații de Urgență ucrainean a distribuit o înregistrare cu pompierii care au fost loviți de un bombardament al inamicului în timp ce stingeau un incendiu în regiunea Donețk.

Incidentul a avut loc în apropiere de Kostantinovka. Pompierii s-au refugiat în interiorul unei autospeciale înainte de a pleca. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Între timp, pe front armata ucraineană înainteză pe trei direcții, potrivit Institutului pentru Studiul Războiului.

Comandantul forțelor terestre, generalul colonel Olexandr Sîrski, a spus că trupele sale au tot orașul Bahmut sub raza de acțiune a artileriei, iar inamicul este prins în capcană.

O nouă înregistrare video apărută pe rețelele de socializare arată că militarii ucraineni au spulberat o tentativă de contraatac a armatei ruse cu blindate și tancuri în apropiere de Avdeevka, regiunea Donețk.

De cealată parte, pentru prima dată după rebeliunea lui Prigojin, în spațiul public au apărut imagini cu generalul rus Valery Gerasimov, șeful Statului Major General.

Comandantul militar a ținut o ședință în cadrul căreia i s-a raportat respingerea atacurilor ucrainene asupra podului din Crimeea, precum și a instalațiilor din regiunile Rostov și Kaluga.

Citește mai mult