Jake Sullivan: NATO va stabili o cale pentru aderarea Ucrainei, însă nu și un calendar
NATO va stabili „o cale a reformelor” pentru Ucraina, cu scopul ca această țară să poată să se alăture alianței nord-atlantice, însă nu și „un calendar”, a declarat astăzi consilierul pe probleme de securitate națională al Casei Albe, Jake Sullivan, transmite AFP și Agerpres.
„O cale a reformelor pentru Ucraina” va fi trasată, dar „nu pot oferi un calendar”, le-a transmis Sullivan jurnaliștilor prezenți la Vilnius, unde are loc marți și miercuri summitul NATO.
În esență, la summitul de la Vilnius, NATO va trimite un „semnal pozitiv” Ucrainei cu privire la intenția Kievului de a adera la alianță, a mai spus Sullivan, potrivit Reuters.
Sullivan a mai anunțat că miercuri va avea loc o întâlnire între președintele american, Joe Biden, și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski.