Subvenții pentru fermieri: Vor putea investi în modernizarea secotrului agricol
Fermierii din Republica Moldova și asociațiile utilizatorilor de apă pentru irigații vor avea posibilitatea să efectueze investiții mai mari în modernizarea sectorului agricol, diversificarea producției, dezvoltarea infrastructurii de prelucrare și creșterea competitivității și a calității produselor obținute. Cabinetul de Miniștri a aprobat un nou regulament pentru alte două forme de subvenționare.
Noile prevederi vor contribui la îmbunătățirea performanței afacerilor agricole și la alinierea cerințelor de calitate și siguranță a alimentelor la standardele UE, a declarat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea.
„Pentru a motiva tinerii fermieri, femeile-fermiere și migranții reveniți, se propune ca subvențiile calculate în condiții generale să fie majorate cu 10% din valoarea subvenției autorizate. Pentru investițiile efectuate în utilaje sau echipamente fabricate în Republica Moldova, proiectul prevede majorarea subvenției cu 20%. Prin implementarea regulamentului, statul va contribui anual la susținerea a cel puțin 7000 de fermieri - beneficiari de subvenții - pentru care se vor aloca circa 50% din mijloacele Fondului național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural. La fel, anual, va fi posibilă atragerea investițiilor în sectorul agroindustrial de peste 5 miliarde lei, care vor contribui la crearea a circa 2000 de locuri noi de muncă, inclusiv sezoniere”, a precizat Vladimir Bolea.
Potrivit regulamentului, subvenționarea post investiție are loc după efectuarea investiției, în baza costurilor suportate integral de agricultor. Subvenționarea investițiilor pe etape va fi efectuată în baza proiectului investițional, evaluat de către AIPA și autorizat pentru plata subvenției după implementarea fiecărei etape, în baza costurilor suportate integral. Perioada de implementare integrală a proiectului investițional pe etape este de până la trei ani consecutivi.
Plafonul anual pentru un solicitant în cadrul formei de subvenționare post investiție este de maxim 7 milioane de lei. Excepție fac fermierii din sectorul zootehnic, care vor putea accesa până la 10 milioane de lei.
Totodată, statul va oferi până la 12 milioane de lei unităților de procesare a laptelui, fondatorii cărora sunt și producători de lapte, și până la 12 milioane de lei pentru producătorii de lapte. Pentru grupurile de producători agricoli, cooperativele de întreprinzător sau asociațiile utilizatorilor de apă pentru irigații, subvențiile nu vor depăși valoarea de 15 milioane de lei.