Cultură

Expoziție de artă plastică contemporană la Chișinău

Salonul municipal de artă contemporană și-a deschis astăzi ușile la galeria Constantin Brâncuși. Evenimentul organizat de Uniunea Artiștilor Plastici în colaborare cu Direcția Cultură a Primăriei Chișinău, reprezintă o diversitate stilistică, tehnici de realizare, dar și idei plastice inovatoare.

Compoziția „Pasăre în Zbor”, realizată de Iurie Lupu a fost apreciată de juriu cu Marele Premiu.

„Pasăre în zbor este inspirată de malul Drabiștei de la Nordul Moldovei, de fostul râu care acum nu mai există. Pasărea e un simbol, e o religie, e o mamă, o biserică. De fapt, e o religie a noastră ortodoxă”, a spus artistul plastic Iurie Lupu.

„Are o încărcătură specială această lucrare care ține de rădăcinile acestei culturi”, a mai adăugat Vasile Dohotaru, președintele juriului.

Lucrările au fost realizate de artiști consacrați, tineri creatori, dar și elevi de la instituțiile de învățământ artistic. Bianca Cheltuitoru fiind cea mai mică participantă.

„Prima mea expoziție mi-a dat mari emoții, lucrarea mea reprezintă o parte din natura Chișinăului” a afirmat eleva.

Ion Jambinschi a realizat lucrarea „Privire în trecut" care te îndeamnă la meditație.

Este o poartă-muzeu aflată în orașul Chișinău și după cum vedem este părăsită. Eu am o serie de lucrări din lumea aceasta reală în cea de dincolo”, a comunicat Ion Jabinschi, artist plastic.

În total au fost expuse 188 de lucrări.

„Este o expoziție diversă absolut din toate punctele de vedere. Pe de o parte, este această diversitate a categoriilor de vârstă. Pe de altă parte este o imagine, un exemplu a ceea ce se întâmplă astăzi în arta contemporană" a afirmat Florina Breazu, președintele UAP.

„E foarte frumos că salonul municipal devine deja tradiție. Noi am sprijinit chiar de la primele ediții acest concurs. Dăm startul acestor zile dedicate Chișinăului, acea primă atestare documentară care o marcăm pe 17 iulie" a declarat viceprimarul municipiului Chișinău, Angela Cutasevici.

Salonul municipal de artă contemporană va fi deschis pentru vizitatori până la sfârșitul lunii iulie.

Citește mai mult