Politic

Nicu Popescu, după întrevederea cu Bogdan Aurescu: Suntem uniți în efortul de a păstra pacea și a aduce Republica Moldova în UE

Anul viitor, 2023, va fi unul decisiv în deschiderea negocierilor de aderare a Republica Moldova la Uniunea Europeană și România va alături de țara noastră, a declarat la Chișinău Bogdan Aurescu după întrevederea cu omologul său moldovean Nicu Popescu. Cei doi miniștri au apreciat relația dintre Republica Moldova și România drept una foarte profundă și au agreat cooperarea pe platforme europene și internaționale.

privesc.eu
Sursa: privesc.eu

Relațiile comerciale dintre Republica Moldova și România au cunoscut o creștere record în anul 2022, înregistrând o creștere cu 46% față de anul trecut.

„Republica Moldova în relația cu România și-a dezvoltat foarte mult relațiile comerciale. România este acum primul partener comercial al Republicii Moldova. La sfârșit de an vom avea o cifră record de 3,5 miliarde dolari schimburi între țările noastre, ceea ce este o performanță deosebită, mai ales având în vedere contextul economic complicat atât după pandemie, cât și cel generat de războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei. Este o creștere cu 46% față de anul trecut”, a declarat ministrul Bogdan Aurescu.

Șeful diplomației române a făcut referire, în cadrul unei conferințe de presă susținute în comun cu ministrul de Externe de la Chișinău, Nicu Popescu, și la finanțarea nerambursabilă în valoare de 100 de milioane, pe care România a oferit-o Republicii Moldova. Potrivit oficialului român, țara noastră ar fi accesat, până acum, peste 25 de milioane de euro din acești bani. Fondurile ar fi fost direcționate în domenii cheie, precum educație și proiecte de dezvoltare.

„Deja au fost omologate proiecte în valoare de peste 25 milioane de euro. Este vorba despre proiecte cu impact concret în ceea ce privește proiectul „Satul european”, pentru a asigura accesul mai ușor la servicii de apă și canalizare pentru aproape 100 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova. Este vorba despre proiecte care se referă la dotarea instituțiilor de învățământ cu laboratoare pentru studii de chimie, fizică și biologie. De asemenea, despre sute de microbuze și autobuze școlare”, a mai declarat ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu.

La rândul său, ministru de Externe de la Chișinău, Nicu Popescu, și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul României și al poporului român oferit țării noastre în vederea gestionării crizei economice și energetice, în mod special. Potrivit lui, relațiile diplomatice dintre cele două țări au ajuns la cel mai „apropiat și puternic” nivel din ultimele decenii.

„Absolut fiecare cetățean al Republicii Moldova beneficiază de sprijinul și ajutorul României”, a declarat Nicu Popescu, care a reamintit, în acest context, de finanțările României în infrastructura din țara noastră, de sprijinul studenților moldoveni care își fac studiile peste Prut, precum și de ajutorul României, acordat țării noastre în regim de urgență, în contextul crizei energetice prin care trece.

De menționat că ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, și-a încheiat anul diplomatic cu o vizită la Chișinău. Oficialul român a avut întrevederi cu conducerea țării și discuții cu omologul său, Nicu Popescu. La Chișinău, diplomatul de la București a dat asigurări că „România va fi permanent alături de Republica Moldova atunci când va fi nevoie”. Aurescu a dat asigurări că România va găsi soluțiile necesare pentru a face față tuturor provocărilor cu care se confruntă Republica Moldova în acest moment sau pe viitor.

„Acesta este rostul vizitei mele aici. De aceea am vrut sa închei anul diplomatic cu această vizită la Chișinău, pentru a spune încă o dată că România este alături mereu de Republica Moldova și cetățenii săi”, a conchis șeful diplomației române.

Potrivit ministrului Nicu Popescu, aceasta este cea de-a 14 întrevedere pe care a avut-o, în 2022, cu omologul său român, Bogdan Aurescu.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult