Economic

Benzina și motorina se scumpesc din nou. Cât vor costa carburanții marți, 18 iulie

Carburanții continuă să se scumpească, urmare a creșterii cotațiilor pe piețele internaționale. Astfel, pentru marți, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit un preț plafon de comercializare a benzinei A 95 de 24,65 de lei per litru, în creștere cu 5 bani.

Totodată, un litru de motorină va putea fi cumpărat cu cel mult 20 de lei și 76 de bani, sau cu 9 bani mai mult decât luni.

ANRE explică scumpirea carburanților pe piața noastră prin creșterea cotațiilor pe piețele internaționale.

„Acest proces are loc în contextul intrării în vigoare a deciziei Arabiei Saudite de a prelungi o reducere a producției de petrol cu un milion de barili pe zi, anunțată în iunie, de până cel puțin în luna august. Arabiei Saudite i s-a alăturat Rusia, care a declarat că în august Moscova va reduce livrările cu 500.000 de barili. Împreună, volumele acestea ar putea reprezenta aproximativ 1,5% din livrările globale”, notează ANRE.

Astfel, comparativ cu indicatorii de la începutul lunii iulie, în cadrul ultimei sesiuni cotațiile Platts au crescut cu circa 40 $/tona la benzină și cu 54 $/tona la motorină.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult