Foștii deținători de patentă au protestat în fața Președinției
Foștii deținători de patentă protestează din nou. De această dată manifestanții s-au adunat în fața Președenției. Aceștia au cerut autorităților să li se permită să activeze în bază de patentă, care a fost anulată din 1 iulie curent.
Manifestanții au scandat „Vrem patenta”, „Jos mâna de pe patentă” sau „Rușine”.
Totodată, foștii deținători de patenta susțin că au înregistrat și un demers la Președinție. „Avem în jus de 400 de semnături. Este un ucru foarte bun. Așteptăm răspunsul lor”, a menționat un reprezentant al manifestanților, înainte de încheierea protestului.
În același timp, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, a scris pe pagina sa de Facebook că în primele două săptămâni 896 foști patentari deja au tranzitat spre activitate independentă. „Ne apropiem de 25% din total.”
Amintim că, din 1 iulie, agenții economici nu mai pot activa în baza patentelor. Autoritățile au anunțat anterior că, cei care trec de la regimul de patentă la activitatea independentă, vor primi ajutor de grant nerambursabil, în valoare de 10 mii de lei pentru fiecare. Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului va recepționa cererile de la patentarii care doresc să beneficieze de acest ajutor pentru achiziționarea caselor de marcat. Compensațiile vor fi acordate în termen de 30 de zile de la acceptarea cererii. La începutul anului, în Republica Moldova erau înregistrați peste 4000 de deținători de patente de întreprinzător.