Marina Tauber scapă de arest la domiciliu și rămâne sub control judiciar
Deputata Marina Tauber, acuzată de falsificarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale a partidului politic și acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat, scapă de arestul la domiciliu. Magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani au respins demersul procurorilor, care au cerut prelungirea măsurii. Judecătorii însă au decis ca Tauber să fie plasată sub control judiciar pe un termen de 60 de zile.
În debutul ședinței, avocații deputatei au cerut recuzarea procurorului de caz, Ghennadi Epure.
„Sperăm că instanța o să ia o decizie corectă și domnul Epure să fie recuzat, dar cu asta noi nu vom termina. Noi o să luptăm în instanțele, inclusiv și internaționale ca dumnealui și domnul Crîșmaru să răspundă și penal”, a declarat deputata Marina Tauber.
Instanța a respins solicitarea cu privire la recuzare pe care a catologat-o drept neîntemeiată. La rândul lor, acuzatorii au cerut prelungirea măsurii preventive în privința Marinei Tauber, însă și în acest caz, judecătorii nu i-au dat curs.
Potrivit procurorilor anticorupție, urmărirea penală în privința Marinei Tauber a fost pornită la începutul anului trecut. Aceasta este acuzată de falsificarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale a partidului Șor, scos în afara legii și acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat.
„Pe unele capete de acuzare i se incriminează rolul de organizator, persoana care a dirijat acceptarea și distribuirea acestor bani, pe unele capete ca autor. În rechizitoriu sunt incluși peste 20 de persoane care urmează a fi audiate ca martori de partea acuzării în această cauză.”, a afirmat Ghennadi Epure, procuror de caz.
Pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 57 500 la 92 500 lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani.
În ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la 250 000 la 450 000 lei cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice. Tauber pledează nevinovată.