Serviciul Vamal a destructurat o schemă de contrabandă cu mărfuri: Valoarea bunurilor ajunge la peste 4 milioane de lei
Ofițerii Serviciului Vamal au efectuat controale la un agent economic care deține o rețea de magazine în municipiul Chișinău și Bălți, precum și la depozitul acestuia. Astfel, au fost depistate mărfuri fără acte de proveniență legală, în sumă de circa 3,4 milioane de lei. Potrivit Serviciului Vamal, se presupune că bunurile au fost introduse ilegal în țară, ocolind posturile vamale interne de control, prin perimetrul transnistrean.
Agentul economic a fost identificat în urma unui incident înregistrat în luna februarie curent, când ofițerii vamali au oprit un automobil care pleca din regiunea transnistreană spre Chișinău, deplasându-se pe drumurile de ocolire a posturilor vamale interne.
În timpul verificărilor au fost descoperite articole vestimentare noi și uzate, transportate în 58 de saci, fără acte de proveniență vamală sau fiscală. Valoarea lor fiind de circa 1 milion de lei.
Ca urmare a înregistrării acestui caz, Serviciul vamal a decis să extindă controalele și asupra magazinelor și depozitelor agentului economic, iar ca rezultat a fost destructurată schema ilegală.