Externe

Pom de Crăciun inaugurat în gări sau stații de metrou. Ucraina se pregătește de sărbătorile de iarnă, în ciuda războiului

În ciuda atacurilor cu drone și a întreruperilor de curent, luminițele de pe principalul Pom de Crăciun al Kievului au fost aprinse ieri seara în Piața Sophia. De asemenea, în mai multe orașe din Ucraina, unde au loc bombardamente, Pomul de Crăciun a fost instalat în stațiile de metro. Iar la gara centrală din Kiev, luminile bradului sunt alimentate de o bicicletă, acolo unde a ajuns și un tren cu daruri pentru copii.

În gara centrală de la Kiev a sosit un tren cu peste 30 de mii de cadouri și rechizite școlare din parte UNICEF. Darurile vor ajunge la copiii din Harkov, Herson, Bahmut și alte orașe ucrainene recent recuperate.

Pe lângă cadouri, UNICEF oferă asistență de 102 milioane dolari pentru 123 de mii de familii vulnerabile din Ucraina.

„Astăzi este o zi grozavă pentru noi, deoarece lansăm trenul „Sfântul Nicolae”. Trenul va aduce copiilor noștri peste 30 de mii de cadouri de Anul Nou din estul și sudul țării. Acest lucru este important, pentru că ne dorim ca copiii noștri să simtă Crăciunul, în ciuda atacurilor rusești”, a declarat șeful Căilor Ferate din Ucraina, Oleksandr Kamishin.

La Harkov, Pomul de Crăciun a fost instalat într-o stație de metrou.

„Din păcate din motive de securitate nu avem dreptul să punem un pom de Crăciun la suprafață. Dar din moment ce nu poți lipsi copiii de sărbătorile de iarnă, am decis să instalăm bradul într-un loc sigur, într-o stație de metrou”, a declarat primarul orașului Harkov, Igor Terekhov.

Aici zilnic vor avea loc concerte, dar și spectacole de teatru pentru copii.

„O, grozav. Îmi place. În primul rând, ne ridică moralul, copiii se simt bine, toată lumea face fotografii”.

„Cred că aceasta este o idee bună. Întrucât bradul de Crăciun nu a putut fi amenajat în piață anul acesta, cel puțin aici va fi pe placul copiilor”, spun oamenii.

În ciuda atacurilor cu drone și a întreruperilor de curent, luminițele de pe principalul Pom de Crăciun al Kievului au fost aprinse ieri seara în Piața Sophia, aducând un strop de bucurie locuitorilor orașului. Printre cei care au venit să vadă bradul s-a numărat și Larisa Stakun, originară dintr-un sat din regiunea Herson, ocupată în prezent de forțele ruse. Cu lacrimi în ochi, femeia povestește cum 20 de soldați ruși s-au mutat în casa ei și i-ar fi torturat fiul.

„Suntem dintr-un mic sat din regiunea Herson. Rușii au venit și locuiesc în casa noastră. Douăzeci de suflete locuiesc acolo. Au torturat oameni. L-au torturat pe fiul meu. Am venit aici pentru a ne bucura, să vedem oameni, să sărbătorim și să ne amintim de momentele frumoase”, spune Larisa Stakun, locuitoare a regiunii Herson.

„Simt confuzie, simt durere. Nu pot simți deloc sărbătoare. Pentru că familia mea este acum la Kiev, dar orașul meu natal este ocupat”, spune Anna Holovina, locuitoare a regiunii Lugansk.

Primarul Kievului, Vitali Kliciko, susține că au fost discuții aprinse privind instalarea bradului.

„Am discutat mult, dacă să instalăm bradul, dar până la urmă am decis să sărbătorim Revelionul și Crăciunul, deoarece pentru copii este foarte important. Și, de asemenea, vrem să le arătăm rușilor că avem voința de a câștiga”, a declarat primarul Kievului, Vitali Kliciko.

Anul acesta, bradul de Crăciun din centrul Kievului este unul artificial. Pomul de 12 metri este împodobit cu ghirlande ce economisesc energie, bile în culorile drapelului ucrainean și cu figurine din porumbei albi. Vârful pomului de Crăciun este încoronat cu stema Ucrainei. Partea inferioară a acestuia este împodobită cu drapelele țărilor care ajută Ucraina să facă față provocărilor și consecințelor războiului.

Citește mai mult