Ministru ungar: Ungaria își modernizează armata cu drone kamikaze
Ungaria își modernizează forțele armate cu muniție de croazieră, cunoscută sub numele de drone kamikaze - a anunțat vineri, la Băile Tușnad, ministrul ungar al apărării. În cadrul celei de-a 32-a ediții a Universității Libere de Vară și Taberei Studențești de la Bálványos, Kristóf Szalay-Bobrovniczky a luat cuvântul la dezbaterea intitulată "Pacea necesită forță! - După summit-ul NATO", declarând că dezvoltarea forțelor armate ungare, inclusiv dezvoltarea de echipamente, progresează într-un ritm alert, relatează MTI, citată de news.ro.
Ministrul a explicat că forțele armate ungare se află într-un proces de transformare completă a armamentului, început în ultimii 6-8 ani, care urmărește înlocuirea resturilor tehnologiei sovietice depășite.
„Ungaria, pe baza învățămintelor militare ale războiului ruso-ucrainean, a decis să achiziționeze un nou mijloc de înaltă tehnologie, bazată pe tehnologie israeliană și fabricat în coproducție germano-israeliană, așa-numitele rachete de croazieră”, a declarat Kristóf Szalay-Bobrovniczky.
Ministrul a declarat presei publice că Ungaria cumpără de la conglomeratul Rheinmetall – UVision drone foarte moderne, care au o capacitate de atac de înaltă precizie și pot fi retrase în absența unei ținte.
„Dezvoltarea forțelor armate continuă însă și în alte domenii, vom completa armata profesionistă cu o componentă de protecție a teritoriului, astfel încât apărarea țării nu le mai revine exclusiv militarilor profesioniști dotați cu echipamente de înaltă tehnologie, prezenți la bazele militare, ci se va înființa și o componentă de protecție a obiectivelor de fond cu rezerviștii prezenți, sub forma unei organizări capilare, în toate subunitățile administrative ale țării”, a declarat ministrul apărării.
Dezvoltarea forțelor armate ungare are acum o orientare europeană, mai precis germano-franceză. În 2021, Ungaria a fost cel mai mare cumpărător al industriei germane de apărare, depășind Statele Unite, iar anul trecut a fost al doilea cumpărător, după Ucraina, cu aproximativ 1 miliard de euro, a detaliat Kristóf Szalay-Bobrovniczky.