Social

La Chișinău a avut loc un eveniment consacrat împlinirii a 29 de ani de la adoptarea Constituției Republicii Moldova

La Chișinău a fost organizat un eveniment dedicat aniversării celor 29 de ani de la adoptarea Constituției Republicii Moldova, act legislativ care a avut loc în data de 29 iulie 1994. Cu acest prilej, la Biblioteca Națională din capitală s-a desfășurat o masă rotundă cu participarea reprezentanților Primului Parlament, ai comunității juridice și societății civile din țara noastră.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

„Ziua când a fost adoptată această lege a legilor, Legea Supremă și s-a pornit istoria statului independent Republica Moldova. Punem accent pe faptul că această Constituție are un potențial și o rezervă inepuizabilă și fiind la temelia legilor, legislației, ea formează toată arhitectura regimului constituțional din țară”, a menționat juristul Valeriu Cuciuc de la Institutul Justiției Constituționale.

Poiectul definitivat al Constituției a fost prezentat în Parlament pe 29 iulie1994 de către Eugen Rusu, pe atunci președinte al Comisiei juridice, numiri și imunități.

„Am prezentat, de fapt, finala adoptării Constituției, care a durat vreo patru luni, trei lecturi”, spune fostul deputat Eugen Rusu.

„Constituția a fost adoptată ca un document excelent. Vrem să discutăm în ce măsură Constituția reflectă situația zilei de azi și ce ar trebui să facem. Uita-ți-vă: în Franța e a cincea Constituție, de aceea noi nu trebuie să ne temem de modificări, dar trebuie de modificat în mod cărturar împreună cu societatea”, a opinat Petru Lucinschi, fost președinte de Parlament.

„Dacă o Constituție în spiritul și litera ei este adoptată autentic, în numele și pentru popor, atunci ea are activitate îndelungată. Constituția adoptată la 29 iulie1994 vine tocmai în contradicție. Ea a fost adoptată în interesul deputaților din respectivul Parlament. Trebuie de revenit la acea Constituție care a fost adoptată de către Parlament în prima lectură și ajustată la voința poporului prin Declarația de Independență”, subliniază Alexandru Arseni, doctor habilitat în drept constituțional.

„Ținând cont de perioada anului 1994 și conjunctură politică a Parlamentului agrar-socialistă, eu consider că noi am făcut tot posibilul ca să adoptăm prevederile constituționale care corespundeau, dar multe corespund și acum unui stat de drept unde este protejat omul, economia, cultura”, afirmă Eugen Rusu.

Comunicările în cadrul mesei rotunde au fost completate de expoziția de carte și documente consacrată Constituției.

„Avem o Constituție tânără. Sunt diferite opinii că, pe alocuri, trebuie îmbunătățită și cred că asta se va întâmpla, dar astăzi îi aducem omagiu acestei Constituții la 29 de ani, care a slujit acestui petic de pământ Republica Moldova”, a menționat directoarea Bibliotecii Naționale, Elena Pintelei.

Adoptată la 29 iulie 1994, Constituția Republicii Moldova a intrat în vigoare la 27 august același an.

Citește mai mult