Prima medalie pentru Republica Moldova la Jocurile Universitare Mondiale 2023
După ce au defilat la ceremonia de deschidere ale Universiadei Mondiale, sportivii moldoveni au cucerit prima medalie la competiția ce are loc în orașul chinez Chengdu. Judocanul Radu Izvoreanu a obținut medalia de argint în categoria de greutate de până la 66 de kilograme.
Acesta a cedat în finala mare în fața japonezul Shinsei Hattori. În vârstă de 21 de ani, Radu Izvoreanu este antrenat de Valeriu Duminică.
La Jocurile Universitare Mondiale, Republica Moldova este reprezentată de 18 sportivi. Competițiile de la Chengdu se vor desfășura până pe 8 august.