Pregătirile pentru Maratonul Internațional Chișinău sunt în toi
Deși mai sunt două luni până la cea mai mare competiție sportivă de alergare din Republica Moldova, Maratonul Internațional Chișinău, zeci de tineri s-au adunat în Parcul „La Izvor”. Aceștia au avut un antrenament de rezistență, iar scopul este ca să obțină rezultate cât mai frumoase.

VOX participanți: „42 de kilometri anul acesta o să alerg și o să mă strădui să mă încadrez în patru ore, acesta este scopul meu. Încep din primăvara devreme și practic în fiecare sâmbătă și duminică fac câte o alergare lungă.”;
„Mi-am pus în plan doi ani în urmă să particip la maraton, am fost însărcinată, apoi am născut și acum a venit timpul să particip. Din start era mai complicat, dar noi alergăm regulat, trei zile pe săptămână.”;
„Am mai participat doi ani la rând și chiar anul trecut am luat un loc în categoria mea de vârstă și de aceea vreau anul acesta la fel să fie un rezultat bun. O fac pentru sănătate, pentru plăcere, pentru tot, mă simt bine.”
Printre cei care se vor avânta la maraton este și acest bărbat din Turcia. El susține că nu ratează nicio ocazie și de fiecare dată se înscrie la cursele de alergare.
„Sunt din Turcia și alerg din 2014. Cel mai mult am parcurs 21 de kilometri, acum însă sunt mai în vârstă și optez pentru 10 km. Am venit cu studenta mea. Eu sunt profesor de biologie.”
Potrivit antrenorilor, pregătirile au început încă din luna mai, participanții pot opta pentru cursele de 42 km, 21, 10 și 5 km.
Antrenorul Vitalie Gheorghiță consideră că participanții trebuie să dea în primul rând dovadă de motivare.
„Alergarea este un sport destul de interesant și cea mai importantă calitate este să ai o dorință și să ai un scop. Antrenamentele presupun o mică încălzire în dependență de pregătirea fiecăruia - 2, 3, 5 km, după care niște exerciții de forță, viteză și, la sfârșit, o mică încheiere de restabilire după efort.”
„Noi anul acesta încercăm să transmitem o idee importantă că, prin alergare, nu contează că suntem diferiți, alergăm ca o echipă, ca o familie. Ne unim într-o cursă ca să arătăm că avem același scop”, susține Maxim Zorchin, organizator.
Maratonul Internațional Chișinău a ajuns la cea de-a opta ediție și se va desfășura în perioada 23 - 24 septembrie. La competiție sunt așteptați participanți din 30 de țări precum Noua Zeelandă, SUA, Franța, Ucraina și China.