Spania, calificare istorică
Echipa națională de fotbal feminin a Spaniei s-a calificat în premieră în finala Campionatului Mondial. „La Furia Roja” a învins reprezentativa Suediei într-un meci dramatic cu scorul de 2:1. Partida s-a disputat pe „Eden Park” din orașul neozeelandez Auckland.
Echipele au ratat ocazii mari de gol, tabela a rămas mult timp imaculată, însă, deși abia în minutul 81, nebunia, totuși, a început. Spaniola Salma Paralluelo, intrată pe teren pe parcursul reprizei secunde, a deschis scorul cu un șut neașteptat, din mijlocul careului de pedeapsă.
Suedezele nu au lăsat garda jos, n-au renunțat nici o clipă la luptă și, în minutul 88, au egalat prin Rebecka Blomqvist. Totuși, în mai puțin de două minute, Spania a dat lovitura de grație. Olga Carmona a marcat cu un șut spectaculos de la marginea careului.
„Nebunie totală! Până și coechipierele mele de pe banca de rezerve au alergat pe teren ca să mă felicite. Este un moment incredibil, pe care nu-l voi uita niciodată.” a declarat după meci Olga Carmona.
„Am mari emoții, mari de tot. A fost un meci nebunesc, ca și cel din sferturile de finală. A fost și foarte dificil. Ele au egalat când nu ne mai așteptam și credeam că va fi o lovitură grea pentru noi, dar am revenit repede, pentru că, pentru echipa noastră, nu este nimic imposibil.” a spus Salma Paralluelo.
„Cred că am jucat mai bine în repriza secundă, dar... Sigur că, să pierzi într-o asemenea manieră, când ești atât de aproape de finală, este foarte dureros.” a afirmat fotbalista suedeză Amanda Ilestedt.
În cea de-a doua semifinală a Campionatului Mondial de fotbal feminin, una dintre gazdele turneului, echipa Australiei, va întâlni reprezentativape Angliei, care este campioană europeană în exercițiu. Meciul este programat pentru miercuri, 16 august, și va avea loc pe "Stadium Australia" din orașul Sydney. Anglia a fost medaliată cu bronz la Mondialul din 2015, dar nu a jucat niciodată în finală. La rândul ei, Australia este la prima participare într-o semifinală de Campionat Mondial.