Social

Zece copii și-au pierdut viața pe parcursul lunilor iunie-iulie. Recomandările poliției pentru părinți

Pe parcursul lunilor iunie – iulie, în Republica Moldova au fost înregistrate 214 incidente cu implicarea copiilor. În consecință 10 dintre ei și-au pierdut viața.

În acest context, Poliția recomandă părinților să nu lase copiii nesupravegheați și să nu lase la îndemâna copiilor arme, medicamente, chibrituri, diverse unelte de lucru sau alte obiecte periculoase.

De asemenea, oamenii legii îndeamnă părinții să discute cu copilul despre cum să reacționeze în situația în care se rătăcește și să se asigure că acesta cunoaște numele complet al părinților, numărul de telefon, precum și adresa domiciliului.

O altă recomandare pentru părinți este să le amintească copiilor despre importanța regulilor de circulație și respectării acestora, prin oferirea unor exemple de bună conduită în trafic.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult