Externe

Dezastru ecologic în Grecia și furtuni devastatoare în Canada și SUA

Dezastru ecologic în Grecia din cauza sutelor de incendii de vegetație. Doar cel din nord, care devastează încă regiuni întinse din jurul orașului Alexandropolis și de la granița cu Turcia, constituie cel mai grav incendiu de pe teritoriul Uniunii Europene. Vremea rea face prăpăd și peste ocean.

Peste 70.000 de hectare sunt scrum, nimeni nu știe câte animale sălbatice au murit. Nici în privința celor domestice nu sunt speranțe mari, dacă se aflau în zone izolate greu de evacuat. Dezastru este și în al doilea parc național, aflat în nordul capitalei Atena. Experții se tem că peste tot pădurile și ecosistemele afectate de foc au suferit distrugeri atât de mari, încât va fi imposibil să se refacă. Zeci de pompieri continuă să lupte pentru a stinge flăcările care se extind cu repeziciune.

Între timp, Canada, dar și alte orașe din SUA se confruntă cu furtuni puternice, însoțite de rafale de vânt de până la 121 km/h. În orașul Michigan, au fost doborâți copaci, au smuls acoperișurile clădirilor și au ucis cinci persoane, lăsând sute de mii de clienți fără curent electric, au anunțat autoritățile. Serviciul Național de Meteorologie a declarat vineri că unele dintre pagube ar fi putut fi cauzate și de două tornade.

„În mod cert ar trebui să se declare starea de urgență. Să indice gravitatea problemelor pe care le-am văzut, dar ne va ajuta și în ceea ce privește solicitările către stat pentru ajutor în caz de dezastru”, a spus Warren Evans, director executiv, Comitetul Wayne.

Un bărbat povestește că un copac uriaș a căzut pe mașina sa, dar și a blocat accesul spre ieșirea din curte.

„Iată vedeți ce s-a întâmplat. Nu pot ieși de pe aleea mea. Mă uit în jur, nu pot merge nicăieri. Am rămas fără curent. Și este foarte dificil”.

Meteorologii nu vin cu vești bune și afirmă că și în următoarele zile se așteaptă vreme capricioasă.

Citește mai mult