Economic

Vladimir Bolea: Fermierii pot depune dosarele la AIPA pentru a primi subvenții

Fermierii afectați de crizele de anul trecut își pot depune dosarele la Agenția de Investiție și Plăți pentru Agricultură, pentru a primi subvenții. Anunțul a fost făcut de ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, care a precizat că în 2023 fondul de subvenționare a crescut față de anii precedenți. În același timp, directorul adjunct AIPA, Diana Coșalîc, sugerează că fermierii nu se grăbesc să depună cereri pentru a primi sprijin financiar.

„Vreau să vă informez că au fost publicate în Monitorul Oficial toate regulamentele și este declarată oficial deschiderea recepționării dosarelor pentru următoarele tipuri de subvenții: rambursarea accizei la motorină; ajutorul financiar pentru fermierii afectați de consecințele crizei din 2022; subvențiile complementare; plățile directe în sectorul zootehnic; cererile de stabilire a cuantumului de motorină din ajutorul umanitar extern destinat agricultorilor afectați de seceta din 2022”, a menționat ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea.

„Dacă e să vorbim de subvențiile complementare, la cele la care apelul este deschis încă din luna august și se finalizează până la 30 septembrie, ultima zi, la 1 octombrie sau altă dată nu va fi. Ne așteptăm la recepționarea unui număr de peste 3000 de dosare și noi la moment avem doar 264 de cereri depuse. Încurajăm fermierii să vină să depună cererile de solicitare a sprijinului financiar pentru a putea beneficia de toate părțile pozitive a obținerii acestor subvenții”, a spus directorul adjunct al AIPA, Diana Coșalîc.

Potrivit responsabililor, în 2021 fondul de subvenționare a fost de un miliard 535 milioane de lei, în 2022 fondul de subvenționare s-a ridicat la un miliard 750 de milioane, iar în 2023 fondul de subvenționare are în total un miliard 800 de milioane de lei. Per total, în ultimii 4 ani, agricultura din Republica Moldova a primit peste 6 miliarde 609 milioane lei. Cu toate acestea, potrivit ministrului Vladimir Bolea, nici aceste peste 6 miliarde n-au fost suficient de bine utilizate și folosite ca și subvenții care să producă efecte economice.

„Acești bani nu ajută la rezolvarea problemelor. Productivitatea este extrem de joasă, pentru că în agricultură nu se folosesc agronomii, nu se folosește instituția pedologiei. Noi vorbim despre o lipsă de cooperare în agricultură, ceea ce productivitatea joasă pe de o parte să mai fie agravată de faptul că sunt costuri mari de producere. Fiecare agricultor din cauza lipsei de cooperări trebuie să-și cumpere tractoare, ustensile, combine ceea ce îl face să fie supraîndatorat și evident că lucrurile astea nu-i permit sub nicio formă să crească”, a specificat ministrul Agriculturii.

Pentru a primi subvenții, agricultorii trebuie să îndeplinească anumite criterii de eligibilitate și anume: să arate dovada însămânțării cu culturi cerealiere de prima grupă pentru recolta anului 2022 și deținerea în posesie sau folosință a proprietății sau exercitarea posesiei asupra terenurilor cu destinație agricolă, deținerea unui cont bancar și fermierii să nu fie incluși în lista de interdicție sau în lista celor care nu au întrunit menținerea criteriilor de eligibilitate. Agricultorii sunt îndemnați să depună cererile în cadrul Oficiilor Teritoriale ale AIPA.

Citește mai mult