Cultură

Zilele Filmului Românesc la Chișinău: Cinci producții românești surprinzătoare cu elemente de thriller și film de acțiune, propuse atenției publicului

Cele mai de succes filme românești din ultimul an vor putea fi văzute în cadrul ediției a noua a ZFR Chișinău, care va avea loc între 21 și 24 septembrie la cinematograful Cineplex-Loteanu.

Tradiționala secțiune „Filme noi” va cuprinde câteva dintre cele mai așteptate lungmetraje recente: „Oameni de treabă” (2022), de Paul Negoescu, „Spre Nord” (2022), de Mihai Mincan, „Tigru” (2023), de Andrei Tănase, „Capra cu trei iezi” (2022), de Victor Canache, și „Boss” (2022), de Bogdan Mirică. La acestea se adaugă filmul pentru copii „Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie” (2021), de Andrei Huțuleac.

Proiecțiile vor fi cu intrare liberă și vor fi urmate de discuții cu regizori și producători. Totodată, în premieră în Republica Moldova la ZFR, filmele vor fi subtitrate în limba engleză.

„Secțiunea de filme noi din acest an reflectă o direcție recentă tot mai puternică: dorința multor regizori români de a încerca cinematografia de gen. Publicul din Republica Moldova va putea să vadă, astfel, cinci producții românești surprinzătoare, care au elemente de thriller, de film de acțiune sau chiar de horror”, spun organizatorii.

Filmul „Oameni de treabă” a avut anul trecut premiera mondială în competiția Festivalului de la Sarajevo, iar în primăvara acestui an a câștigat mai multe premii la Gala Gopo, inclusiv trofeul pentru cel mai bun film. Lungmetrajul îl are ca protagonist pe Ilie (Iulia Postelnicu), un polițist de la țară care își dorește un trai modest și confortabil, dar sfârșește prin a lua cele mai greșite decizii. „Oameni de treabă” va fi proiectat în prezența regizorului Paul Negoescu.

Selectat în secțiunea Orizzonti a ediției de anul trecut a prestigiosului Festival de la Veneția, „Spre Nord”, debutul în ficțiune al regizorului Mihai Mincan, este inspirat dintr-un caz real întâmplat în anii `90. În timpul turei sale la bordul unei nave transatlantice, Joel, un marinar filipinez credincios, dă peste Dumitru, un pasager clandestin român ascuns într-un container. Știind că tânărul riscă să fie aruncat peste bord dacă este descoperit de ofițerii navei, Joel decide să-l protejeze. Producătorul Radu Stancu va fi prezent la Chișinău pentru o discuțiecu publicul.

Bazat pe celebra poveste cu același titlu a lui Ion Creangă, „Capra cu trei iezi” este un horror de debut care îi are în rolurile principale pe Maia Morgenstern și Marius Bodochi. În România rurală a secolului al 19-lea, izolată de lume, o văduvă și mamă a trei copii este nevoită să țină piept unui vechi prieten de familie care, văzându-i fără apărare, își dă-n vileag adevărată natură sadică. „Capra cu trei iezi” a fost unul dintre filmele românești de anul trecut cu mare succes la spectatori, câștigând și premiul publicului la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca. Filmul va putea fi văzut în prezența regizorului Victor Canache și a producătoarei Luana Georgiță.

Filmul „Tigru” a avut premiera mondială la începutul acestui an la Festivalul de la Rotterdam, iar ulterior a câștigat Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut la TIFF. Vera e medic veterinar într-un mic și pitoresc oraș transilvănean. În ziua când un tigru confiscat de la un interlop local este adus la grădina zoologică unde lucrează, femeia descoperă un secret care o dă peste cap. Regizorul Andrei Tănase va veni la rândul său la Chișinău pentru a se întâlni cu publicul ZFR.

Ediția a noua se va încheia cu proiecția filmului “Boss”, de Bogdan Mirică (devenit cunoscut cu „Câini”, în 2016). Filmul îl are în prim-plan pe Bogdan (Laurențiu Bănescu), un șofer de ambulanță metodic care participă la un jaf armat alături de trei bărbați pe care abia îi cunoaște. Dar jaful se sfârșește prost, iar Bogdan inițiază o investigație aproape obsesivă, în încercarea de a afla identitățile complicilor.

Cei mici, dar și părinții și bunicii lor vor putea să vadă „Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie”, de Andrei Huțuleac. Mara, o fetiță de 12 ani grav bolnavă, pornește într-o călătorie fantastică plină de năzuințe. Fata descoperă lângă un centru de îngrijiri paliative un copac care o poate transporta în povestea ei preferată: „Amintiri din copilărie”, de Ion Creangă. Un film pentru întreaga familie, inspirat din fapte reale și care spune o poveste plină de peripeții, momente de umor, emoție și speranță.

ZFR este un eveniment organizat de către Asociația Cineaștilor Independenți din Republica Moldova ALTERNATIVE CINEMA și casa de producție ROVA FILM din România.

În acest an, Zilele Filmului Românesc vor merge și în alte șapte orașe din Republica Moldova: Hâncești (21 septembrie), Nisporeni (22 septembrie), Călărași (23 septembrie), Orhei (24 septembrie), Soroca (28 septembrie), Bălți (30 septembrie – 1 octombrie) și Cahul (7-8 octombrie), unde vor fi prezentate câteva dintre peliculele din selecția de la Chișinău.

Citește mai mult