Social

Regim facilitat pentru ucraineni, la trecerea frontierei de stat

Cetățenii ucraineni vor traversa frontiera cu Republica Moldova, în perioada 23 decembrie 2022 - 1 februarie 2023, în baza unui regim facilitat. Decizia Comisiei Situații Excepționale vine în contextul în care, în ajunul sărbătorilor de iarnă, iau amploare cazurile în care cetățenii Ucrainei, care s-au refugiat în țările Uniunii Europene, se reîntorc în Ucraina, tranzitând teritoriul Republicii Moldova.

Potrivit Poliției de Frontieră, decizia CSE vine în contextul în care o mare parte din cetățenii ucraineni nu dețin acte de călătorie valabile stabilite de cadrul normativ, având în posesie doar actele de identitate cu care s-au refugiat din Ucraina, respectiv în baza acestora nu pot intra în Republica Moldova din țările UE.

Începând cu noul an, potrivit aceleiași decizii a CSE, se va reveni la condițiile normale de efectuare a transportului din și spre Ucraina. Conform actului, din ianuarie 2023, taxa pentru folosirea drumurilor urmează a fi achitată de către toți posesorii de autovehicule neînmatriculate în Republica Moldova.

Amintim că începând cu data de 24 februarie, de când a început războiul în Ucraina, traficul la frontiera de stat s-a intensificat, din cauza numărului mare de refugiați care intenționau să părăsească țara vecină.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult