Astăzi, în Republica Moldova sărbătorim, pentru prima dată oficial, Limba Română
Adevărul despre limba vorbită de românii basarabeni a fost profanat, falsificat, ideologizat sau, pur și simplu, trecut sub tăcere în ciuda faptului că l-au afirmat cu probe de natură istorică și etnolingvistică cronicarii și clasicii noștri. Dincolo de legislația lingvistică învechită și inoperantă, Republica Moldova omagiază azi Limba Română, pe cea care ne-a păstrat însăși ființa noastră națională.
Ca punct de reper pentru evocarea luptei pentru repunerea în drepturi a limbii române în teritoriul dintre Nistru și Prut vom lua magistralul „Cuvânt înainte” semnat de academicianul Mihai Cimpoi la Antologia „Limba română este patria mea”, selecție de Alexandru Bantoș.
Mihai Eminescu: limba română - o împărăteasă bogată
Mihai Eminescu considera limba română „o împărăteasă bogată căreia multe popoare i-au plătit dare în metal aur pe când ea pare a nu fi dat nimănui nimic”.
Iată o cugetare plină de frumusețe expresivă și de profunzime, care a zăcut mult timp în miraculoasele sale „Caiete”: „Nu noi sîntem stăpânii limbei, ci limba e stăpâna noastră. Precum într-un sanctuar reconstituim piatră cu piatră tot ce-a fost înainte – nu după fantezia sau inspirația noastră momentană, ci după ideea în genere și în amănunte care a predomnit la zidirea sanctuarului –, astfel trebuie să ne purtăm cu limba noastră românească...”.
Suportul filozofic al acestor rânduri ne ajută să înțelegem mai bine dedesubturile luptei pentru limba română din Basarabia, scria academicianul Mihai Cimpoi în prefața Antologiei „Limba română este patria mea”, mărturie a unui anume segment istoric (1991-1996).
Înlăturată din biserică, din învățămînt, din viața publică
Știindu-se că limba este factorul identitar primordial, s-a urmărit – în perioada țaristă ca și în cea sovietică – înlăturarea ei din biserică, din învățămînt, din viața publică. Un alt aspect al procesului de înstrăinare a ființei românești a basarabenilor a fost politizarea și impunerea „limbii moldovenești”.
S-a admis identificarea limbii literare cu cea vorbită, particularitățile regionale ale acesteia „favorizând” apariția, cu decenii în urmă, a monstruosului „Cuvîntelnic” al lui I.D. Ceban și a nu mai puțin monstruosului „Dicționar moldo-român” al lui V. Stati, care, de fapt, e „Dicționar moldovenesc explicat”, după cum se precizează în descrierea CIP a Camerei Naționale a Cărții din Republica Moldova.
Adevărul despre limba vorbită de românii basarabeni a fost profanat, falsificat, ideologizat sau, pur și simplu, trecut sub tăcere în ciuda faptului că l-au afirmat cu probe de natură istorică și etnolingvistică cronicarii și clasicii noștri, printre care și moldovenii Varlaam, Dosoftei, Cantemir, Eminescu, Alecsandri, Alecu Russo, Creangă, Bogdan-Petriceicu Hasdeu, marii lingviști de la noi și din străinătate, inclusiv basarabeanul Eugeniu Coșeriu, valoroși scriitori din spațiul pruto-nistrean – de la Stere și Mateevici la Grigore Vieru, distinși lingviști moldoveni – de la Nicolae Corlăteanu la Silviu Berejan și Anatol Ciobanu, remarcabili romaniști ruși – de la Budagov la Rajmund Piotrowski...
Adevărul despre limba vorbită de românii basarabeni, profanat, falsificat, ideologizat sau trecut sub tăcere
În condițiile reluării, conjuncturale, a discuției privind adevărul despre limba română, trebuie menționat în mod special faptul că argumentarea științifică și promovarea lui nu au început în perioada perestroicii gorbacioviste, a mișcării de renaștere națională basarabeană din anii 1985-1986, ci mult mai înainte.
Sunt câteva etape, constituite prin demersuri energice sub formă de articole și studii, luări de atitudine în cadrul adunărilor publice, al dezbaterilor cu caracter științific al manifestațiilor stradale.
Inițial, se militează pentru săvârșirea slujbelor în limba băștinașilor, fapt determinat de interdicția categorică din 1871 de a utiliza în biserică graiul străbun.
La începutul secolului al XX-lea, etapă definitorie în procesul de conștientizare a importanței limbii pentru identitatea națională, poetul și preotul Alexei Mateevici, autorul celui mai inspirat imn dedicat limbii române, îi îndeamnă pe deputații moldoveni în Duma rusească de la Chișinău să pledeze pentru obținerea dreptului de a consfinți limba maternă în altarul bisericesc.
Mateevici: Sîntem moldoveni, fii ai vechei Moldove, însă facem parte din marele trup al românismului
Iar la Adunarea învățătorilor basarabeni din iunie 1917 (deci până la săvârșirea Marii Uniri) rostește adevărul testamentar: „Nu avem două limbi și două literaturi, ci una cu cea de peste Prut” și „sîntem moldoveni, fii ai vechei Moldove, însă facem parte din marele trup al românismului, așezat prin România, Bucovina, Transilvania”.
Începând cu 1940, intelectualii basarabeni încearcă să opună rezistență limbii ruse și „limbii moldovenești”, fabricată în laboratoarele bolșevice. Ulterior, militanții pentru unitatea limbii își concentrează acțiunile asupra reformării normelor ortografice firești ale limbii române (scrisă în R.S.S.M. cu alfabet rusesc), norme acceptate oficial în 1956.
În 1965, Congresul al III-lea al scriitorilor moldoveni repune problema limbii române, marcând o altă etapă prin eforturile intelectualității de a introduce româna în învățământ, prin inaugurarea Teatrului „Luceafărul” și turnarea peliculelor cinematografice sonorizate în românește.
O adevărată luptă pentru oficializarea limbii române încep scriitorii în deceniul al nouălea al secolului trecut, luptă încheiată cu adoptarea la 31 august 1989 a legislației lingvistice care reglementa pentru prima dată în istoria Basarabiei utilizarea limbii române ca limbă de stat la est de Prut.
După 1990 s-a realizat unificarea normelor limbii române standard utilizate în cele două state
„Dacă oamenii simpli, în special țăranii, sînt cei care au păstrat limba română de pe teritoriul fostei U.R.S.S. la nivelurile dialectal și popular, scriitorilor, filologilor, intelectualilor (cunoscuți sau anonimi) le revine meritul de a se fi orientat tacit, opunându-se tendințelor crescânde de rusificare, chiar dacă erau obligați să utilizeze denumirea oficială a „limbii moldovenești”, tot mai decis după limba literară din România, revenind astfel la tradițiile culturale și lingvistice proprii.”
„Mai ales după 1960 a început o campanie susținută de cultivare a limbii în mass-media, combătîndu-se utilizarea în limba literară (scrisă) a elementelor dialectale, a rusismelor (împrumuturi și calcuri) nemotivate sau a greșelilor în folosirea neologismelor latino-occidentale. Ei au pregătit „revoluția limbii”, prin care s-a impus adoptarea în august 1989 a legilor cu privire la statutul limbii de stat, funcționarea limbilor și la revenirea la grafia latină.”
„Prin lucrările normative publicate la Chișinău după 1990 s-a realizat unificarea normelor limbii române standard utilizate în cele două state independente: România și Republica Moldova. În domeniul ortoepiei și ortografiei, de exemplu, s-a renunțat la cele câteva rostiri regionale menținute după reforma ortografică din 1957 / 1967: aceeaș (fem. sg.), totuș; cîne, mîne, mîni (pl.), pîne; complect; (a) îmbla, întră, întroduce; neologizm; mulțămi; (a) perde; samă, sară sau la simple fapte de grafie, ca, de exemplu, epure, nevoe sau confuzia dintre diftongii ea și ia datorită notării lor prin aceeași literă rusească я”, scrie Adrian Turculeț în articolul său „Limba română în Basarabia”, inserat în Antologia „Limba română este patria mea”.
Într-o nouă etapă (care nu se știe când va sfârși), controversata și inutila, în fond, discuție despre denumirea limbii este reluată de la zero, sub amenințarea de a trece – în învățământ și nu numai – la folosirea exclusivă a sintagmei „limba moldovenească”.
Românilor de la est de Prut până la 1989 le-a fost interzisă cunoașterea și conștientizarea dovezilor ce justifică unitatea lor spirituală cu întregul neam, unitate care a fost menținută prin limbă și nu a putut fi anulată nici chiar de către regimul comunist.
Conferința științifică „Limba română este numele corect al limbii noastre”
Procesul de restabilire a adevărului științific a culminat cu trei acțiuni de anvergură: Congresul al V-lea al Filologilor Români (Iași – Chișinău, 1994), Sesiunea științifică organizată de către Secția de Literatură și Filologie a Academiei Române „Limba română și varietățile ei locale” (București, 31 octombrie 1994) și, ultima, Conferința științifică „Limba română este numele corect al limbii noastre” (Chișinău, 20-21 iulie 1995).
Desfășurată sub egida Academiei de Științe a Moldovei și a Parlamentului Republicii Moldova, cu participarea nemijlocită a Institutului de Lingvistică al Academiei de Științe a Moldovei, a catedrelor de specialitate de la instituțiile de învățămînt superior din republică, a uniunilor de creație și a redacției revistei „Limba Română”, conferința de la Chișinău a generalizat și a sintetizat în mod exhaustiv practica de interpretare a fenomenului lingvistic în Basarabia, pronunțându-se fără echivoc și în bază de solide argumente de ordin filologic, istoric, juridic etc. asupra necesității imperioase de a fixa în Constituție denumirea autentică a limbii oficiale din cel de-al doilea stat românesc și de a elimina neîntârziat și definitiv obstacolele ce stânjenesc încă utilizarea și dezvoltarea multifuncțională a limbii române în Republica Moldova.
Eugeniu Coșeriu: Limba moldovenească, o himeră creată de o anumită politică etnoculturală străină, fără nicio bază reală
Lingvistul secolului XXI, după cum a fost supranumit Eugeniu Coșeriu, declina categoric existența așa-zisei „limbi moldovenești”: „Zic «așa-zisa», fiindcă o limbă moldovenească diferită de limba română, sau chiar și numai de dialectul dacoromân, pur și simplu nu există; e o himeră creată de o anumită politică etnoculturală străină, fără nicio bază reală”.
Pentru denumirea corectă a pledat în ultimii ani ai vieții sale academicianul Nicolae Corlăteanu: „...odată și odată trebuie să ajungem cu toții la înțelegerea că limba noastră literară trebuie numită cu numele său adevărat – română”.
Acad. Silviu Berejan considera că „a numi limba de stat «moldovenească» este sau o perseverare (diabolică!) în eroare, sau o utopie, sau o fraudă ordinară, cum a subliniat cu mai multe ocazii Eugeniu Coșeriu”.
Acad. Anatol Ciobanu explica folosirea eronată a noțiunii „limba moldovenească” prin „eroziunea conștiinței naționale a românilor moldoveni”.
O pledoarie cu lux de amănunte documentare în favoarea denumirii corecte a limbii noastre a susținut, în cadrul ceremoniei de conferire a titlului de Doctor honoris causa de către Academia de Științe a Moldovei, poetul Grigore Vieru.
Grigore Vieru: Limba Română, oastea noastră națională. Testament
„În 1988, când încă nu se prăbușise imperiul sovietic, apăruseră trei istorice studii: „Veșmîntul ființei noastre” de Valentin Mîndîcanu, publicat în revista „Nistru” (redactor-șef Dumitru Matcovschi), „O limbă maternă – un alfabet” de doctorul habilitat în istorie Ion Buga, studiu inserat în săptămânalul „Învățămîntul public” (redactor-șef regretatul Anton Grăjdieru) și „Devaluări parțiale în istoria limbii” de Constantin Tănase și Vasile Bahnaru, lucrare publicată în revista „Nistru”, evoca Grigore Vieru în eseul său, „Limba Română, oastea noastră națională. Testament”, inclusă în Antologia pe care am reprodus-o aici fragmentar.
La 5 decembrie 2013, Curtea Constituțională a emis o hotărâre prin care a interpretat art. 13 alin.(1) din Constituție în coraport cu Declarația de Independență a R.Moldova. Curtea a decis că Declarația de Independență primează, fiind totodată parte integrantă a Constituției, iar în consecință denumirea limbii de stat indicată în Declarația de Independență – limba română, prevalează asupra denumirii de „limba moldovenească”, indicată în art. 13 din Constituție.
La 21 august 2021, AȘM a lansat un apel adresat președintei Maia Sandu, președintelui Parlamentului, Igor Grosu, și prim-ministrei Natalia Gavriliță, cărora le-a cerut să inițieze procedura de modificare a art. 13 din Constituție.
„Repunerea în normalitate legislativă a denumirii corecte a limbii noastre ar pune capăt infinitelor discuții inutile care se duc în jurul acestei probleme, tuturor speculațiilor care se fac de câteva decenii, ar spori imaginea republicii noastre în întreaga lume și ar asigura procesul ei de integrare europeană.
Un vot istoric, mult așteptat
Prin Hotărârile din 1994 și 1996 ale Prezidiului și Adunării Generale a AȘM, în cadrul conferințelor științifice naționale și internaționale, în interviurile pe care membrii AȘM și conducerea ei le-au acordat cu diferite ocazii, instituția noastră s-a pronunțat în repetate rânduri pentru restabilirea adevărului științific despre limba română”, argumentează autorii Apelului.
Potrivit deputatului BCS, Petru Burduja, AȘM „trebuie să mai lucreze la acest capitol”, iar colegul său, Vlad Batrîncea, a declarat că vorbește limba în conformitate cu Constituția R.Moldova. „Mama mea și buneii mei de la Dubăsari o numeau moldovenească și pe mine nimeni nu m-a convins că ea nu mai există în R.Moldova”, spune socialistul, citat de TVR Moldova.
La 16 martie 2023, majoritatea parlamentară a aprobat cu votul a 58 de deputați, în lectură finală, proiectul de lege privind înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” cu „limba română” în toată legislația Republicii Moldova, inclusiv în Constituție. Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) au încercat să blocheze proiectul și s-au îmbrâncit la tribună cu inițiatorii, parlamentarii PAS, în timp ce au strigat „Moldova!” și „Anticipate!”.
Președinta Maia Sandu a promulgat la 22 martie 2023 Legea care confirmă că limba de stat a Republicii Moldova este limba română.
Maia Sandu: Am promulgat Legea care confirmă un adevăr istoric și incontestabil: limba de stat a Republicii Moldova este cea română
„Am promulgat Legea care confirmă un adevăr istoric și incontestabil: limba de stat a Republicii Moldova este cea română. Îmi doresc ca limba română să ne unească pe toți cei care trăim aici și cărora ne este drag acest pământ. Noi, alături de alți peste douăzeci și șapte de milioane de oameni de pe glob, vorbim limba română, una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene. Fie că este limba noastră maternă, fie că am învățat-o pe parcursul vieții, datorită limbii române noi nu avem nevoie de traducători: ne înțelegem dintr-un cuvânt și spunem – într-un glas – că „vorba dulce mult aduce”, a spus șefa statului.
Totodată, președinta Maia Sandu a mai subliniat că „cei care ne-au zis decenii la rând că noi, cetățenii Republicii Moldova, vorbim limba „moldovenească” și nu româna – au urmărit un singur lucru: să ne dezbine. Și aceasta pentru că, odată ce ai divizat un neam, îl poți subjuga și controla mai ușor. Un popor dezbinat nu reprezintă o forță unită, care să se poată proteja. Nu de lingvistică și-au bătut capul cei care au încercat să ne divizeze, ci de cum să țină blocată Moldova într-o veșnică ceartă națională”.
De asemenea, șefa statului s-a arătat ferm convinsă că limba română trebuie și poate să fie catalizatorul consolidării societății noastre, iar pentru aceasta ea trebuie să fie respectată și însușită, și vorbită de către toți cetățenii noștri: **„Mă bucur mult când întâlnesc astăzi tineri de diferite etnii care vorbesc foarte bine limba română. Noi toți putem sprijini acest efort pentru ca, uniți, să ne îndreptăm energia spre construcția unui viitor comun în Uniunea Europeană, acolo unde toate limbile sunt respectate și protejate”*, a punctat președinta Maia Sandu.
„Vă mulțumesc! Cam întârziat votul ăsta… pentru istorie 30 de ani încolo, 30 de ani încoace… Vă mulțumesc!”, a subliniat președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Astfel, în toată legislația Republicii Moldova, sintagma „limba română” va lua locul „limbii moldovenești”. Vor fi înlocuite și sintagmele „limba oficială”, „limba de stat” și „limba maternă”.
De asemenea, în termen de 30 de zile de la intrarea legii în vigoare, autoritățile publice cu competență de adoptare, aprobare sau emitere a actelor normative inferioare legii urmau să opereze modificările ce se impun.
Totodată, Sărbătoarea Națională „Limba noastră”, așa cum este denumită în prezent în Hotărârea Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare și zilele de odihnă și în Codul muncii, va fi numită „Limba română”.
E oficial! Chiar așa scrie în Legea Supremă!
Am verificat și reproducem din textul Constituției Republicii Moldova conținutul redactat al Articolului 13:
„Articolul 13
Limba de stat, funcționarea celorlalte limbi
(1) Limba de stat a Republicii Moldova este limba română, funcționând pe baza grafiei latine.
[Art.13 al.(1) se constată desuetudinea textului „funcționând pe baza grafiei latine” prin LP52 din 16.03.23, MO97-99/24.03.23 art.150; în vigoare 24.03.23]
(2) Statul recunoaște și protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea și la funcționarea limbii ruse și a altor limbi vorbite pe teritoriul țării.
(3) Statul facilitează studierea limbilor de circulație internațională.
(4) Modul de funcționare a limbilor pe teritoriul Republicii Moldova se stabilește prin lege organică.”
„Pentru ca limba română să fie – iarăși spunem cu adevărat la ea acasă – e nevoie ca statutul de limbă de stat, acum trecut în actele legislative și în Constituție – să fie recunoscut ca atare în toate domeniile: în învățământ, în viața publică, în Parlament și în toate instituțiile de stat, în familie, în adunări de obște, în stradă, la radio și televiziune, unde se aud încă atât de des buruienoasele „necătând”, „nu ni s-a primit”, „m-am isprăvit” și altele asemenea. „A vorbi corect limba română e o datorie patriotică”, spunea marele Grigore Vieru”, astfel a răspuns academicianul Mihai Cimpoi la întrebarea unei publicații - De ce are nevoie limba română pentru a fi stăpână la ea acasă?
Arcadie Suceveanu: Pentru noi limba română nu este doar un mijloc de comunicare, este un simbol al identității noastre
„Limba română a fost catalizatorul Mișcării de Eliberare Națională și, totodată, singurul element identitar pe care rușii nu ni l-au putut lua în totalitate nici cu forța, nici cu deportările în Siberia, nici cu KGB-ul lor. Din acest motiv, au ales să o stâlcească și să creeze pe spatele ei un popor moldovenesc diferit de cel român”, a conchis politicianul Anatol Șalaru.
„Pentru românii din Basarabia, Ziua Limbii Române reprezintă un caz aparte în istorie, deoarece pentru noi limba română nu este doar un mijloc de comunicare, este un simbol al identității noastre”, a subliniat scriitorul Arcadie Suceveanu.
„Sub flamura acestui simbol am luptat în anii frumoși, de entuziasm nemaipomenit, – ‘88, ‘89, ‘90. Mulți dintre Dvs., sunt sigur, revăd în fața ochilor acele râulețe de oameni care curgeau din toate colțurile Moldovei, în PMAN, la Marea Adunare Națională, unde s-a proclamat legiferarea limbii române drept limbă de stat, alfabetul latin și celelalte valori ale noastre naționale.”
Votarea limbii și a alfabetului s-a produs în sistemul vechi, sovietic, și a fost un eveniment major pentru epoca aceea, a apreciat scriitorul Vladimir Beșleagă.
„Nimeni încă nu știa că Uniunea Sovietică se va destrăma și toată lumea s-a mobilizat și a obținut limba română în sistemul sovietic, unde limba română era la bucătărie. Dar s-au schimbat lucrurile, s-a schimbat situația. Uniunea Sovietică s-a destrămat și această lege despre limbă și despre alfabet, trebuia să fie modificată, actualizată, perfecționată. Dar s-au rânduit diferite partide și diferite guvernări care n-au făcut nimic nici până astăzi”, susține semnatarul Declarației de Independență, membru în Primul Parlament al Republicii Moldova, scriitorul Vladimir Beșleagă.
În concluzie, de la Eugeniu Coșeriu citire, „A promova sub orice formă o limbă moldovenească deosebită de limba română este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greșeală naivă, ori o fraudă științifică; din punct de vedere istoric și practic, e o absurditate și o utopie; din punct de vedere politic, e o anulare a identității etnice și culturale a unui popor și deci un act de genocid etnico-cultural”.
