Grav accident rutier în România, cu implicarea unui autocar plin cu pasageri: O persoană a decedat, iar peste 20 au ajuns la spital
Grav accident rutier în România. Un autocar cu 47 de pasageri la bord a rupt limitatorul de înălțime și a fost grav avariat. O persoană a decedat, iar alte 22, inclusiv doi copii, au fost rănite, fiind transportate la spital, notează presa de peste Prut. Potrivit surselor românești, autocarul transporta turiștii străini, cetățeni greci.
Potrivit Digi24.ro, care face trimitere la ISU, 24 de pasageri ai autocarului, dintre care doi copii, au fost transportați la spital. Victima, un bărbat în vârstă cuprinsă între 40 și 50 de ani, a decedat la spital. Pe patul de spital, în stare gravă, a ajuns și o femeie, în vârstă de 30 de ani. Potrivit Ministerului Sănătății de la București, femeia se află în stare critică, aceasta fiind intubată.
Autoritățile române anunță că au deschis dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.