Externe

Drone care vizau Moscova au fost doborâte în suburbii, inclusiv lângă o reședință a lui Vladimir Putin

Rusia a doborât marți dimineață cel puțin trei drone lansate de Ucraina care vizau capitala țării, a declarat Ministerul rus al Apărării. Resturi ale unuia din mecanismele explozive au căzut într-o zonă unde se află o reședință oficială a lui Vladimir Putin, iar atacurile au perturbat din nou traficul aerian în capitala rusă, relatează Reuters și news.ro.

știrileprotv.ro
Sursa: știrileprotv.ro

Ministerul rus a precizat că sistemele sale de apărare aeriană au distrus două drone deasupra regiunilor Kaluga și Tver, care se învecinează cu regiunea Moscova, precum și una mai aproape de capitală, deasupra districtului Istra din regiunea Moscova.

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a declarat că dronele „încercau să efectueze un atac asupra Moscovei” și că o instalație de servicii pentru consumatori a fost avariată în districtul Istra, care se află la aproximativ 65 km nord-vest de Kremlin.

Sobianin a mai spus că resturi ale dronei doborâte în regiunea Tver au căzut în satul Zavidovo. Potrivit agenției de presă de stat RIA, în Zavidodvo se află „Rus”, un palat care este reședință oficială a liderului rus Vladimir Putin. Principalele sale reședințe sunt Novo-Ogariovo din regiunea Moscovei, precum și Marele Palat al Kremlinului - unde au loc evenimente oficiale.

Nu s-au înregistrat pagube sau victime, potrivit edilului capitalei.

Agențiile de presă rusești au raportat că aproape 50 de zboruri au fost anulate sau amânate marți dimineață pe cele patru aeroporturi principale din jurul capitalei - Vnukovo, Domodedovo, Șeremetievo și Jukovski.

Atacurile cu drone asupra țintelor rusești, în special în Crimeea anexată de Moscova în 2014 și în regiunile de la granița cu Ucraina, au devenit aproape zilnice de când două drone au fost distruse deasupra Kremlinului la începutul lunii mai.

Atacurile au perturbat zborurile din și spre Moscova în ultimele săptămâni. Ucraina își asumă rareori responsabilitatea directă pentru astfel de atacuri cu drone, dar spune că distrugerea infrastructurii militare rusești ajută la o contraofensivă pe care Kievul a început-o în iunie.

Valeria Văcărescu

Valeria Văcărescu

Autor

Citește mai mult