Infanteria ucraineană se apropie de ultima linie de apărare a rușilor în regiunea Zaporojie, în timp ce raidurile cu drone continuă pe teritoriul rusesc
Infanteria ucraineană a ajuns la ultima linie de apărare a rușilor în regiunea Zaporojie. Este concluzia experților Institutului pentru Studiul Războiului. Președintele Volodimir Zelenski a fost din nou pe linia frontului în apropiere de Bahmut pentru a afla din prima sursă care este situația pe câmpul de luptă și le-a mulțumit apărătorilor pentru vitejie și curaj. Între timp, pe teritoriul rus nu contenesc raidurile cu drone. Aeroporturile din Moscova și-au suspendat din nou activitatea pentru câteva ore bune.

Infanteria ucraineană a ajuns la „al treilea și ultimul rând” al unei linii cheie de apărare rusească din regiunea Zaporojie. Astfel, este posibil ca apărătorii să se pregătească să spargă apărarea din Verbove, deși „dinții de dragon” și tranșeele nu au fost încă demontate pentru a permite trecerea echipamentelor grele, spun experții Institutului pentru Studiul Războiului.
Zona din jurul satului Verbove, precum și cea din apropiere, Robotine, erau considerate cele mai puternic fortificate de pe linia frontului la începutul contraofensivei. Acest lucru reflectă importanța tactică a sectorului. Ucraina speră să îl străpungă și să avanseze spre sud până la Marea Azov, împărțind armata rusă în două.
Președintele Volodimir Zelenski a fost o zi întreagă alături de apărătorii din prima linie în regiunile Donețk și Zaporojie. Această vizită a lui Zelenski intervine în condițiile în care Kievul a anunțat că trupele sale au recâștigat noi teritorii pe frontul de est și că avansează și mai mult spre sud.
„Este extrem de important să ne sprijinim soldații, să comunicăm cu comandanții de brigadă și combatanții. Este foarte, foarte util să auzim direct de la cei care merg în luptă ce anume le lipsește, ce au de ajuns și ce anume trebuie schimbat.”
Moscova, la rândul ei, a continuat să efectueze atacuri aeriene asupra țintelor ucrainene, inclusiv asupra infrastructurii portuare. Inamicul a lansat cel putin cinci rachete și 68 de lovituri aeriene asupra pozițiilor apărătorilor, precum și a zonelor populate.
Numai în regiunea Zaporojie 15 localități au fost ținta bombardamentelor. Pe de altă parte, rușii au raportat atacuri cu drone ucrainene pe teritoriul rusesc, despre care au anunțat că au fost doborâte.
Peste 50 de zboruri au întârziat sau au fost anulate pe aeroporturile Șeremetievo și Domodedovo din Moscova. Ulterior, activitatea aeroporturilor a fost restabilită. Apărarea antiaeriană rusă susține că a doborât, de asemenea, aparate fără pilot în regiunile Kaluga și Tver.