Angel Tîlvăr: România este la ora actuală principalul avocat al cauzei Republicii Moldova
Republica Moldova este supusă unui val de amenințări de tip hibrid care are menirea să destabilizeze situația, dar și să o abată de la drumul european. Declarația a fost făcută de către ministrul Apărării al României, Angel Tîlvăr, în cadrul unui interviu acordat pentru Agerpres. Oficialul român a mai afirmat că obiectivul principal al României este de a susține țara noastră Moldova pentru a se integra în marea familie europeană.

„Cu siguranță, la nivelul decidenților din Washington nu aveau cum să nu vadă că, în tabloul mare al regiunii, Moldova ocupă un loc cât se poate de clar. Nu-i mai puțin adevărat însă că România este la ora actuală principalul avocat al cauzei Republicii Moldova. Noi înșine, ori de câte ori și în orice format suntem parte, nu încetăm să pomenim de Republica Moldova și de cât de important este, pe de o parte, ca Republica Moldova să devină țară membră a Uniunii Europene”, a declarat ministrul Apărării al României, Angel Tîlvăr.
Oficialul a adăugat că aderarea la Uniunea Europeană este un proces greu, iar România este gata să ofere sprijinul necesar Republicii Moldova.
„Vom colabora cât putem de mult. Știu din experiența noastră - și aici vorbesc și ca parlamentar - că aderarea la Uniunea Europeană este un proces greu, este bazat pe merit, este bazat pe o negociere a multor capitole care vor fi complicate și noi suntem gata să ne oferim sprijinul. Mă refer la sprijinul politic, pentru că Moldova merită acest sprijin”, a menționat Angel Tîlvăr, ministrul Apărării al României.
Senatul Statelor Unite ale Americii a aprobat, la 27 iulie 2023, legea privind autorizarea bugetului apărării SUA, care include și proiectul de lege „Black Sea Security Act”.
Prin acest demers, Senatul Statelor Unite confirmă statutul Mării Negre de regiune de importanță geostrategică critică și deschide calea unei noi ere a angajării SUA în zonă.
De asemenea, potrivit documentului, Republica Moldova a fost inclusă în lista statelor Mării Negre, alături de Turcia, România, Bulgaria, Ucraina și Georgia, pentru care SUA urmează să elaboreze o strategie de creștere a asistenței de securitate.