SUA vor trimite în România avioane de luptă ale forțelor aeriene pentru suplimentarea misiunilor NATO de poliție aeriană
Statele Unite vor trimite în curând în România avioane de luptă ale forțelor aeriene pentru suplimentarea misiunilor NATO de poliție aeriană, după ce fragmente de drone militare ruse au fost găsite în județul Tulcea, informează Radio România Actualități.

Ministrul român de Externe, Luminița Odobescu, a discutat aseară cu secretarul american de stat, Antony Blinken, după ce, puțin mai devreme, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu ambasadoarea Statelor Unite la București, Kathleen Kavalec, pe tema situației de securitate creată de atacurile Rusiei asupra infrastructurii portuare a Ucrainei la Dunăre, în imediata apropiere a graniței României.