Accident rutier grav în Crasna cu șase victime, două au decedat
Un accident rutier grav a avut loc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DE 581, pe raza localității Crasna, între două autoturisme și un autocar plin cu cetățeni din Republica Moldova. În urma impactului au rezultat șase victime, dintre care una decedată din cauza unui stop cardio-respirator, informează Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Vaslui, una dintre aceste persoane a fost declarată decedată chiar la fața locului, după ce manevrele de resuscitare efectuate de medicul de pe ambulanța SMURD nu au dat rezultate.
„Din primele cercetări efectuate se pare că un autoturism înmatriculat în județul Galați, condus de un bărbat de 38 de ani, din comuna Ghidigeni, aflat singur în autoturism, care se deplasa din direcția Crasna spre Bârlad, ar fi acroșat bordura unui pod rutier și ar fi pătruns pe sensul opus, unde ar fi acroșat un autoturism înmatriculat în județul Alba, condus pe direcția Bârlad - Crasna de un bărbat de 26 de ani, din comuna Drânceni, județul Vaslui. Ulterior producerii impactului, autoturismul înmatriculat în județul Alba ar fi fost acroșat de către un autocar înmatriculat în Republica Moldova, condus de un bărbat de 36 de ani, din București, care circula în spatele autoturismului, pe sensul Bârlad - Crasna. În urma producerii evenimentului rutier a rezultat decesul conducătorului auto din județul Galați și al unui pasager din autoturismul înmatriculat în județul Alba, bărbat în vârstă de 42 de ani, din comuna Stănilești”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiță.
Potrivit acestuia, ceilalți patru ocupanți ai autoturismului înmatriculat în județul Alba au fost transportați la unități medicale pentru acordarea de îngrijiri medicale, doi dintre aceștia, bărbați în vârstă de 47, respectiv 26 de ani, din Stănilești, fiind în stare gravă.
Din autocarul implicat în accident nu au fost persoane vătămate.
Conducătorul autocarului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Conducătorul autoturismului înmatriculat în județul Alba nu a putut fi testat la fața locului, urmând să îi fie prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de descarcerare grea, două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru transport personal și victime multiple (ATPVM), trei ambulanțe SMURD (o ambulanță SMURD pentru terapie intensivă mobilă și două ambulanțe SMURD cu echipaje de prim ajutor), o autospecială de primă intervenție și comandă, 16 subofițeri și un ofițer, pentru descarcerarea, evaluarea, evacuarea, asigurarea măsurilor PSI, acordarea primului ajutor și transportul la unități medicale de urgență a victimelor unui accident rutier produs pe DE 581, în zona localității Crasna, a declarat Marius Stanciu, reprezentantul ISU Vaslui.
