Cel mai mare hackathon de la noi - Deeptech GigaHack, se desfășoară la Chișinău
Cel mai mare hackathon din țara noastră - Deeptech GigaHack - a reunit, în premieră, profesioniști din domeniul tehnologiei informaționale, antreprenori și cercetători din Republica Moldova și România.

Timp de două zile, participanții, grupați în 40 de echipe, vor concura în identificarea soluțiilor inovatoare pentru următoarele sectoare: securitate cibernetică, inteligență artificială, internetul obiectelor și învățare automată.
În competiție s-au înregistrat peste 220 de participanți. Echipele sunt formate din maximum cinci membri și vor fi ghidate de 25 de mentori experimentați și 10 tracheri, specializați în diverse domenii IT.
VOX: „Ne-am gândit să alegem tema legată de mediu și anume prognoza generării energiei electrice verzi.”;
„Ideea cu care noi am venit este un fel de inteligență artificială, care poate să analizeze o lege și, dacă dorim să facem o schimbare în lege, vom putea să verificăm dacă nu va fi un fel de contradicție.”;
„Un challenge prin care putem face un bot, care ar putea să ajute elevii în învățare. Un chat bot care nu dă răspunsurile, dar un bot care, pas cu pas, explică diferite chestii.”;
„Vom îmbunătăți detectarea deșeurilor în mediu și scopul este de a îmbunătăți calitatea mediului. Sunt necesare diverse tehnologii, cum ar fi dronele și inteligența artificială.”;
„Este vorba despre acumularea datelor și selectarea datelor de pe internet despre varii companii și trecerea lor prin algoritmii de MaSH Learning pentru a procesa informațiile date și de a da scurt, clar și cuprinzător cu ce se ocupă compania dată.”
Premierul Dorin Recean a subliniat că hackatonul oferă oportunitatea de a genera inovații care să îmbunătățească simțitor calitatea vieții și să promoveze dezvoltarea economică a țării.
„Guvernul vrea să facă parte mai activă din acest mediu inovator și știu că aveți aici niște chalenges. Dacă gândiți și la Open Chalenges aveți o soluție, să știți că Guvernul abia așteaptă să o achiziționeze”, a dat asigurări prim-minstrul Recean.
La rândul său, ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Kent Logsdon, a menționat că țara sa va rămâne alături de Republica Moldova pentru a-i întări poziția pe harta globală a inovației și tehnologiei prin susținerea programelor în domeniul tehnologiilor informaționale.
„Este o industrie care arată o creștere incredibilă. Valoarea exporturilor IT din Republica Moldova a fost de 455 de milioane de dolari în anul 2022, cu 51% mai mult decât în anul precedent”, a remarcat Kent Logsdon.
Și oficiali din România dau asigurării că vor oferi tot sprijinul necesar pentru dezvoltarea acestui domeniu.
„Pentru noi, Republica Moldova este un exemplu. Împreună, putem merge în Uniunea Europeană, în lume, cu servicii publice digitale și cu noile tehnologii, atât în domeniul inteligenței artificiale, cât și al securității energetice”, menționează Eduard Mititelu, secretar de Stat la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării din România.
Echipele câștigătoare vor fi desemnate duminică, 10 septembrie. Acestea se vor alege cu premii în bani.
