Spania: Patru persoane au murit, iar două au fost rănite după ce au fost lovite de tren
Patru persoane și-au pierdut viața și trei au fost rănite duminică după ce au fost lovite de un tren de navetiști în timp ce traversau o linie de cale ferată în Catalonia, nord-estul Spaniei, au anunțat serviciile de urgență, notează Agerpres.
Accidentul s-a produs când un grup de șapte persoane încerca să traverseze calea ferată în Montmelo, la aproximativ 20 de kilometri nord de Barcelona, au scris serviciile de urgență din Catalonia pe X (fosta platformă Twitter).
Potrivit presei spaniole, în apropiere de locul accidentului avea loc un festival de muzică, în ajunul unei sărbători în Catalonia.
Serviciile de urgență au trimis nouă ambulanțe și un elicopter la fața locului.
„Am căutat alte posibile victime în apropierea trenului. Nu am găsit și i-am transportat pe răniți la ambulanță", au transmis pompierii regionali pe X.
Ministrul Transporturilor, Raquel Sanchez, a transmis condoleanțe familiilor victimelor. Pere Aragones, șeful guvernului regional al Cataloniei, s-a declarat „complet devastat” de tragedie.
Poliția anchetează cauzele accidentului, a adăugat el.
Aproximativ 170 de pasageri se aflau la bordul trenului de navetiști și aceștia nu au avut nevoie de îngrijiri. Cu toate acestea, circulația a fost suspendată în zonă după acest accident mortal.
În iunie 2010, un tren expres a lovit un grup de oameni care traversau șinele pentru a ajunge la plaja din Castelldefels, omorând 12 dintre aceștia.