UE investește 13 milioane de euro pentru a ajuta R. Moldova să depășească criza energetică
Uniunea Europeană (UE) investește 13 milioane de euro pentru a ajuta Republica Moldova să depășească criza energetică și să reducă emisiile de gaze cu efect de seră, anunță Ministerul Energiei.
Programul „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”, implementat de PNUD a sprijinit Republica Moldova în depășirea crizei energetice din ultimii doi ani prin crearea sistemului de compensații pentru 800 000 familii vulnerabile energetic.
Potrivit Ministerului Energiei, pe termen lung, Programul a susținut transpunerea celor mai importante directive europene în domeniul energetic și a implementat programe pilot de reducere a consumului de energie.
Ulterior, acestea vor fi preluate de Agenția pentru Eficiență Energetică.
Totodată au fost instalate panouri fotovoltaice cu capacitatea totală de 1 MW, care vor genera energia necesară pentru 5 spitale raionale din: Florești, Nisporeni, Ștefan Vodă, Cahul și Călărași. Acestea vor produce anual cca 1,2 GWh de energie electrică verde și vor reduce cu 585 de tone de CO2eq anual emisiile de gaze cu efect de seră.
Astfel, Programul va contribui la obiectivul R. Moldova de a decarboniza sectorul energetic înainte de anul 2050.