Ministerul Mediului îndeamnă populația să participe pe 16 septembrie la Ziua Mondială a Curățeniei
Să trăim într-o țară mai verde și mai curată. Este apelul Ministerului Mediului care a îndemnat oamenii să participe în data de 16 septembrie la Ziua Mondială a Curățeniei. Anunțul a fost făcut de către secretarul de stat al instituției Grigore Stratulat.

Potrivit Ministerului Mediului, scopul campaniei este creșterea gradului de conștientizare cu privire la eforturile țării noastre de a se alinia la obiectivele UE. Mai exact, este vorba despre zero poluare și management integrat al deșeurilor.
„Nu este doar o campanie pur de salubrizare când ieșim și facem curățenie, ci este un instrument care ne permite să catalizăm, să aducem împreună eforturile tuturor participanților pentru a accelera procesul de tranziție la economie circulară și dezvoltarea durabilă”, a menționat secretarul de stat Grigore Stratulat.
Această campanie are loc în 191 de state ale lumii, iar organizatorii își propun să mobilizeze în data de 16 septembrie cinci la sută din populația globului.
„Campania va culmina în data de 16 septembrie când atât Ministerul Mediului, cât și alte organizații, autorități publice locale care participă la acest eveniment, vor ieși în teren și după ce au identificat un loc, vor face acest loc mai curat și mai verde pentru că toți ne propunem și vrem să trăim într-o țară mai verde, într-o țară mai curată”, a adăugat reprezentatul ministerului de resort.
Potrivit ultimelor date publicate de Biroul Național de Statistică, în anul 2021, de la populație, instituții publice și agenți economici au fost colectate peste trei milioane 300 de mii de metri cubi de deșeuri.