La Lisabona au fost semnate două Acorduri de colaborare dintre R. Moldova și Portugalia. Nicu Popescu a avut o întrevedere cu omologul său João Gomes Cravinho
Republica Moldova și Portugalia au semnat două Acorduri de colaborare. Anunțul a fost făcut de șeful diplomației de la Chișinău, Nicu Popescu, care a avut o întrevedere cu omologul său portughez João Gomes Cravinho. Oficialii au discutat și despre procesul de aderare al Republicii Moldova la UE și despre progresele țării noastre în implementarea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene.
În cadrul întrevederii, Nicu Popescu declarat că Republica Moldova mizează pe sprijinul Portugaliei în demararea negocierilor de aderare la UE până la sfârșitul acestui an.
Totodată, miniștrii au vorbit și despre cea de-a patra ediție a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, care va avea loc la Chișinău în luna octombrie a acestui an. „Ne vom concentra pe așa subiecte precum reziliența economică, securitatea energetică și atragerea investițiilor. Am subliniat, de asemenea, interesul nostru de a fortifica și diversifica relațiile moldo-portugheze. În acest sens, au fost semnate două acorduri: Acordul de cooperare în domeniul economic, care va permite țărilor noastre să promoveze și să sprijine colaborarea între întreprinderile mici și mijlocii, dar și să exploreze posibilele investiții în domeniul industriei și Acordul de cooperare în domeniile limbii, educației, învățământului superior, științei și tehnologiei, culturii, sportului, tineretului și mass-mediei”, a anunțat Nicu Popescu.
Totodată, la Lisabona a fost semnat Memorandumul de Înțelegere între Institutul Diplomatic al MAEIE și cel al Republicii Portugheze, ceea ce va facilita schimbul de cunoștințe și expertiză în domeniul diplomației, afacerilor europene și relațiilor internaționale.
Amintim că președinta Maia Sandu a declarat că în luna decembrie, Consiliul UE își va anunța decizia cu referire la Republica Moldova și Ucraina privind deschiderea negocierilor de aderare.
De asemenea, după vizita președintelui Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, la Vilnius, Comisia Afaceri Externe din Seimasul Lituaniei anunțat că va aproba în curând mandatul pentru votul de țară în Consiliul UE privind deschiderea negocierilor de aderare pentru Republica Moldova și Ucraina.