Câștigătorii concursului Marea Dictare Națională au fost premiați în cadrul unui eveniment festiv organizat la Ministerul Educației
Au fost anunțați câștigătorii concursului Marea Dictare Națională. Dintre cele 450 de persoane care au participat la exercițiu, 62 s-au ales cu diplome și cadouri. Aceștia au primit nota de 9 și 10. Lucrările au fost verificate de către Comisia de Specialitate din cadrul Ministerului Educației și Cercetării formată din cinci profesori universitari. Cei care astăzi au fost premiați spun că pentru ei a fost o experiență unică și că vor participa la Marea Dictare Națională și la anul viitor.

Veronica Golban se numără printre cele cinci persoane care au luat nota 10 la dictare. Femeia spune că este învățătoare de clasele primare, iar această experiență a fost în primul rând o testare și pentru ea.
„În primul rând a fost un text foarte foarte interesant și zic eu că a avut un grad de dificultate mediu. Această experiență a fost pentru mine nouă, nu am mai participat și mă bucur de succesul meu”, spune profesoara.
57 de participanți au obținut nota 9, inclusiv nouă elevi, nouă studenți, șapte profesori și lucrători în domeniul educației și profesioniști în domeniul de comunicare, jurnalism dar și medicină.
„A fost o experiență foarte frumoasă, regret că nu am fost și eu învingătoarea pentru că am expediat și eu eseul, unul dintre cele 45. Cred că am greșit ce ține de virgule, cratime.”;
„Probabil am comis o greșeală gramaticală sau de punctuație, probabil asta este unica greșeală care am comis-o dar în rest cred că a fost totul bine și modul meu de a scrie și aranjarea în pagină, greșeli ortografice nu au fost.”;
„Am luat nota 9 nu am văzut care sunt greșelile dar presupun care ar fi acestea. Mi-a plăcut foarte mult atmosfera, m-am simțit extraordinar la acest eveniment, mi-a plăcut exercițiul în sine și mi s-a părut destul de ușor.”
Cel mai mic participant care a scris dictarea are 8 ani, iar cel mai în vârstă - peste 70. Premianții au primit două bilete la teatru și două cărți.
„Pentru noi acest eveniment va deveni unul tradițional, credem că este un mod foarte bun de a celebra Ziua Limbii Române. Sperăm că la anul viitor vom avea cel puțin un număr dublu de participanți care o să urmeze modelul vostru dar de altfel vă așteptăm și pe dumneavoastră la anul viitor”, a spus ministrul Educației, Dan Perciun.
Lucrările au fost evaluate în funcție de cunoașterea regulilor ortografice și de punctuație, de cerințele organizării estetice a textului în pagină, scrisul lizibil și cu acuratețe. Marea Dictare Națională a fost organizată în data de 31 august, cu ocazia sărbătorii naționale Limba Noastră cea Română.