Social

Muncă multă, salarii mici: Angajații auxiliari din grădinițe primesc lunar cel mult 3500 de lei

În fiecare zi se trezesc la ora 5.00 și ajung acasă seara târziu, iar pentru munca grea primesc un salariu derizoriu. Vorbim despre personalul auxiliar din grădinițe și școli care muncesc din greu și au responsabilități enorme legate de hrana și îngrijirea copiilor. Administratorii instituțiilor spun că cei care mai rămân să muncească pentru o leafă de 3000 de lei sunt persoane de peste 60 de ani, iar tinerii specialiștii sunt tot mai greu de convins să muncească pentru un așa salariu.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Natalia Marulea activează la grădiniță - creșa "Licurici" numărul 112 din sectorul Botanica al capitalei de mai bine de un an. Ziua de muncă începe la ora 5 dimineață iar pentru acest efort, statul o răsplătește cu 3000 de lei.

„O zi de muncă la noi începe la ora cinci dimineața iar la ora opt se dă prânzul. Începând cu ora opt nu mai avem timp, se începe a face masa pentru copii, este mult de lucru, cratițele sunt foarte grele. Salariul meu de bază este de 3000 de lei. Aș fi vrut ceva mai bun, ceva mai mult măcar să existăm”, spune femeia.

Natalia spune că în lipsa unui salariu decent, totuși câteva lucruri o motivează să lucreze aici.

„Mă ține dragostea față de copii, dragostea față de muncă, am avut cursuri gratuite, ne-au instruit, adică îmi place ceea ce fac, doar că nu suntem remunerați”, menționează Natalia Marulea.

Pentru că este foarte greu de a găsi angajați la un salariu atât de mic, în ajutor au venit părinții copiilor. Natalia Zara, mama unei fetițe care frecventează grădinița, lucrează în această instituție, fiind responsabilă de calitatea produselor care ajung pe masa micuților.

„Produsele în primul rând trebuie să aibă aspect și să aibă și gust și totul și de asta răspund eu, de calitatea produselor și de cantitate. Este o muncă foarte grea pentru că toate produsele care sunt aici trebuie să le duc fetelor la bucătărie”, spune magazinera Natalia Zara.

Cu un salariu de 3000 de lei muncește aici și Magdalena Morar, mama unei alte fetițe care frecventează această grădiniță.

„Mă strădui să fie curat, să fie pus tot la punct pentru că în primul rând sunt copiii noștri aici, chiar și aceeași farfurie, cană trebuie să fie curată. Încăperea să fie dezinfectată. Iubesc copiii foarte mult și îmi place ceea ce fac, doar că nu este plătit cum trebuie. Cred că pe viitor se vor ridica salariile noastre”, spune Magdalena Morar, ajutor de educator.

„Cel mai greu este să găsim lucrători în cadrul blocului alimentar pentru că aici salariile chiar sunt cele mai mici începe de la salariu de bază de 2200 de lei. De multe ori se adresează pentru angajare persoane cu vârstă înaintată care riscă să fie angajate dar să nu se mențină mult timp la acest loc de muncă deoarece este dificil”, menționează directoare grădiniței „Licurici”, Tatiana Gurghiș.

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, spune că salariile personalului auxiliar ar putea crește în anul 2024, odată cu aprobarea salariului minim.

„Împreună cu Ministerul Munci lucrăm pentru majorarea salariului minim. Un an jumătate în urmă salariul este de 2200 de lei. Așteptăm proiectul de buget de la Ministerul Finanțelor ca urmare a tuturor discuțiilor pe care le avem pe intern”, a specificat ministrul Dan Perciun.

Salariul lunar al unui bucătar care activează într-o grădiniță din Republica Moldova, pentru 10 ore de muncă pe zi, nu depășește cu mult 3500 de lei.

Citește mai mult