Un speolog american a fost salvat ca prin minune după ce a stat nouă zile la o adâncime de peste o mie de metri
A stat nouă zile la o adâncime de peste o mie de metri blocat sub pământ, bolnav, dar neînfrânt. Este vorba de un speolog, un cercetător american care a rămas captiv într-o peșteră din Turcia. El a fost hrănit intravenos până a fost scos la suprafață. Bărbatul a fost salvat după o amplă operațiune care a reunit echipe de intervenție din opt țări.

„Este uimitor să fiu din nou la suprafață. Am stat în grotă mult mai mult decât mă așteptam din cauza unei probleme medicale neașteptate. Vreau să mulțumesc imediat AFAD, și lui Recep Salci, directorul AFAD care a supravegheat operațiunea, Guvernului turc pentru sprijin, efectiv, mi-au salvat viața fără să ezite”, a menționat speologul Mark Dickey.
Bărbatul a mulțumit atât echipelor de salvare, cât și guvernului turc pentru spijin și pentru că i-au salvat viața fără să ezite. Mark Dickey se afla într-o expediție internațională de explorare în peștera Morca din munții Taurus din provincia Mersin, când ar fi început să sufere de hemoragii gastrointestinale la o adâncime de 1.040 de metri. Asociația Europeană pentru Salvări Speologice a anunțat pe 2 septembrie că a primit un apel care a alertat-o cu privire la situația în care se află Dickey, iar echipe de salvatori au fost trimise la fața locului. Imagini din timpul operațiunii îl arătau pe Dickey zăcând în interiorul grotei și primind tratament din partea unei echipe medicale. Ulterior, Dickey a fost legat pe o targă, pe care membrii echipei de intervenție au trebuit să a treacă uneori prin locuri foarte înguste. În unele locuri au folosit și explozibili pentru a lărgi trecerile.
„A fost o aventură pe cinste, dar am ajuns la suprafață în siguranță, sunt în viață”, spune Mark Dickey.
Cercetătorul în vârstă de 40 de ani conducea o misiune internațională de explorare într-una dintre cele mai adânci peșteri din Turcia, când s-a îmbolnăvit. Mark Dickey, este o figură cunoscut în comunitatea de speologi și este el însuși salvator din peșteri. Aproape 200 de persoane din 8 țări au participat la operațiunea de salvare.