Social

Anatolie Caraman despre Mircea Snegur: Să accepți imnul „Deșteaptă-te, române” este mai mult decât o faptă eroică

Sute de oamenii au venit astăzi să-și ia rămas bun de la primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur. Deputați din primul parlament, colegi, rude și prieteni au spus că, deși anii 1990-1997 au fost o perioadă cu multe provocări, atât de ordin economic, cât și identitar, președintele Mircea Snegur va rămâne mereu un om deosebit.

De dimineață, la Palatul Republicii au venit zeci de oamenii pentru a-i aduce un ultim omagiu și pentru a-și lua rămas bun de la Mircea Snegur. Cei care l-au cunoscut personal ne-au spus că primul președinte al țării va rămâne mereu în inimile lor un adevărat erou.

„Să accepți tricolorul, să accepți suveranitatea, nu să o accepți, dar să o promovezi și să accepți imnul "Deșteaptă-te, române", este mai mult decât o faptă eroică. De aceea, el rămâne în memoria noastră veșnic viu și un exemplu de urmat pentru noi, toți ofițerii”, a menționat veteranul războiului de la Nistru Anatolie Caraman.

„În vremea lui, la timpul lui, a făcut atât cât s-a putut, noi eram de abia ieșiți din găoacea aceasta sovietică, comunistă, socialistă și eu cred că acum este timpul de a ne uni toate forțele de dreapta.”;

„Eu am fost persoana de încredere a lui de două ori. Un om deosebit, el a făcut tot ce a putut la timpul acela. Mircea Snegur este o epocă, un start, spre o lume mai bună. Dumnezeu să-l odihneasă în împărăția sa!”;

„Un om foarte bun, el era întruchiparea bunătății. Mulți spuneau că este președinte pentru o perioadă foarte grea, atunci când s-a format statul. Trebuia să fie un pic autoritar, dar era foarte bun.”

Pentru a-și lua rămas bun au venit mai mulți politicieni: președintele Parlamentului, Igor Grosu, premierul Dorin Recean și miniștri.

„E o mare pierdere pentru toți cetățenii Republicii Moldova, familia, prietenii, toți cei care l-au cunoscut. Mircea Snegur o să rămână în istorie prin trei lucruri foarte diferite și foarte clare: Independența, limba română, tricolorul”, a menționat șeful Legislativului, Igor Grosu.

„Eu nu cred că poți să-ți dorești o moștenire mai bogată și o moștenire mai mare. Eu cred cu sinceritate și fermitate că ne dorește să fim optimiști și să fim determinați. Președintele Snegur a avut foarte multe proiecte îndrăznețe și iată lucrurile încep să se dezvolte”, constată premierul Dorin Recean.

„În jurul lui erau oameni de diferite orientări. Noi am fost și oponenți, dar nu s-au trecut limitele în niciun caz, campania electorală a fost ca o competiție, ca în sport fără învinuiri mari, cum e în campanie, dar la noi nu s-au întrerupt relațiile. După ce am plecat de la președinție, noi permanent eram în discuție, noi făceam declarații împreună”, spune fostul șef de stat, Petru Lucinschi.

„Prin faptele sale, Mircea Snegur va rămâne în memoria poporului nostru. Probabil că atunci el a rămas în inima mea, când a rostit cuvintele „eu nu mă las de neamul meu”, a menționat deputatul Mihail Druță.

Citește mai mult