Politic

Maia Sandu va participa la sesiunea Adunării Generale a ONU: „Moldova este pregătită să joace un rol în promovarea unei lumi prospere”

Republica Moldova este pregătită să-și joace rolul în promovarea unei lumi stabile și prospere, a declarat șefa statului Maia Sandu înainte de începerea celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. Într-o postare pe Twitter, președinta anunță că a ajuns la New York pentru a împărtăși perspectivele țării noastre și pentru a contribui la dialogul global.

Amintim că la invitația secretarului general al Organizației Națiunilor Unite (ONU), António Guterres, șefa statului își începe astăzi vizita la New York pentru a participa la segmentul înalt al celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale. Tema centrală a actualei sesiuni a Adunării Generale este „Reconstruirea încrederii și relansarea solidarității globale: accelerarea acțiunii privind Agenda 2030 și Obiectivele sale de Dezvoltare Durabilă în scopul păcii, prosperității, progresului și sustenabilității pentru toți”. Lidera de la Chișinău este însoțită și de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu.

În perioada 18-20 septembrie, șefa statului va participa la dezbaterile din cadrul Adunării Generale a ONU. Programul vizitei va mai include, printre altele, participarea la Summitul privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă. În marja participării la segmentul la nivel înalt al Adunării Generale, Maia Sandu va avea o serie de întrevederi bilaterale.

Menționăm că sesiunea Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite este cea mai importantă reuniune a ONU în cadrul căreia liderii mondiali discută provocările și trasează prioritățile pe agenda organizației. În fiecare an, șefi de stat, de guvern sau de delegații ministeriale reprezintă statele membre. La Adunarea Generală este așteptată participarea la nivel înalt a 190 de țări.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult