Economic

BNM va menține rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară la nivelul actual de 6 la sută

Banca Națională a Moldovei (BNM) va menține rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt la nivelul actual de 6 la sută anual. Totodată, rămân neschimbate ratele la creditele și depozitele overnight la nivelul de 8 la sută anual, respectiv 4 la sută anual, precum și norma rezervelor obligatorii atât în lei, cât și în valută.

știri.md
Sursa: știri.md

Potrivit BNM, această decizie vine să încurajeze consumul și să echilibreze economia națională.

„Atenuarea prețurilor de consum, tendința anticipată de diminuare a acestora, precum și scăderea în continuare a ratelor dobânzilor vor susține economia. Acest cadru creează premise ca la următoarea ședință de politică monetară, BNM să diminueze în continuare rata de bază. Totuși decizia va depinde de evoluțiile economiei globale, precum și cele din mediul intern: volumul ajutorului financiar al statului pentru perioada rece a anului, dinamica tarifelor la gazele naturale, energia electrică și agentul termic, dinamica ratelor dobânzilor, precum și volumul creditelor acordate”, se menționează în comunicat.

Totodată, Banca Națională va continua să monitorizeze situația macroeconomică internă și cea externă și, la necesitate, va veni cu măsurile de rigoare, care să readucă și să mențină inflația în țintă.

Valeria Văcărescu

Valeria Văcărescu

Autor

Citește mai mult