Mii de armeni din Karabah se adună la aeroport după acordul de încetare a focului
Mii de armeni din Nagorno-Karabah s-au adunat miercuri la aeroportul unde se află soldați ruși de menținere a păcii, după ce forțele separatiste din enclavă au acceptat un acord de încetare a focului prin care se vor preda Azerbaidjanului, relatează Reuters.
Separatiștii care conduc autointitulata "Republică Arțah" au îndemnat populația de 120.000 de persoane să nu se grăbească spre aeroportul din capitala Stepanakert.
"Îndemnăm încă o dată populația din Stepanakert să nu cedeze la panică și să nu meargă la aeroport din proprie inițiativă pentru a se evacua", au declarat separatiștii.
Imagini din Karabakh arată însă mii de oameni la aeroport, unii cu copii mici.
Liderii separatiști au acuzat în repetate rânduri Azerbaidjanul că vrea să curețe etnic Karabahul. Baku respinge astfel de acuzații și afirmă că va proteja drepturile civililor de etnie armeană din zonă în conformitate cu propria constituție.
Armenii, care sunt creștini, revendică o lungă dominație istorică în zonă, care datează de câteva secole înainte de Hristos.
Azerbaidjanul, ai cărui locuitori sunt în majoritate musulmani, își leagă și el identitatea istorică de acest teritoriu. Ei îi acuză pe armeni că i-au alungat pe azerii care locuiau în apropiere în anii 1990. Baku dorește să obțină controlul deplin asupra regiunii, care este recunoscută la nivel internațional ca parte a Azerbaidjanului.
În conformitate cu acordul de încetare a focului, reprezentanții armenilor din Karabah urmează să aibă joi o întâlnire cu autoritățile azere.
Rusia a declarat că trupele sale de menținere a păcii își îndeplinesc rolul. Moscova a precizat că în tabăra de bază a forțelor de menținere a păcii se adăpostesc 2.261 de persoane, inclusiv 1.049 de copii.