Maia Sandu, întrevedere cu Antony Blinken: Le suntem recunoscători SUA pentru sprijinul în efortul comun de a proteja valorile democratice
Aflată la New-York (SUA) la lucrările celei de a 78-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU), președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Antony Blinken. Maia Sandu a exprimat recunoștință pentru sprijinul acordat de SUA Republicii Moldova în protejarea valorilor democratice.
Întrevederea a avut loc în marja conferinței „Democracy Delivers” organizată de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și fundațiile Ford și Rockefeller.
„Le suntem recunoscători Statelor Unite pentru sprijinul și parteneriatul continuu în efortul nostru comun de a ne proteja valorile democratice și de a consolida instituțiile statului”, a scris Maia Sandu pe contul său de Facebook după întrevedere.
Maia Sandu a avut și o întrevedere cu administratoarea Agenției pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Samantha Power.
În marja Adunării Generale a ONU, Maia Sandu a discutat cu Samantha Power despre ultimele realizările obținute de Republica Moldova în reforma justiției și eforturile de a relansa economia.
„Sunt profund recunoscătoare pentru legătura puternică și de durată dintre USAID și Moldova. Vom continua să lucrăm împreună pentru a asigura un viitor mai prosper pentru cetățenii noștri”, a menționat Maia Sandu.
Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, vicepremierul Nicu Popescu a exprimat recunoștința autorităților de la Chișinău pentru parteneriatul cu USAID.
„Suntem recunoscători pentru parteneriatul solid și de lungă durată cu USAID”, a menționat Popescu.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, însoțită de Viceprim-ministrul Nicu Popescu și Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a participat marți la deschiderea celei de-a 78-a Adunări Generale a ONU desfășurată la New York.
Maia Sandu va ține un discurs la ONU în seara zilei de astăzi ( 22.45, ora Chișinăului).
„Participarea Republicii Moldova pe scena internațională subliniază angajamentul nostru ferm de a întări legăturile cu partenerii europeni și de a promova valorile lumii libere și democratice”, a menționat Maia Sandu.