Fracțiunea BCS a părăsit ședința Parlamentului protestând împotriva prelungirii stării de urgență
Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a părăsit plenul Parlamentului pe motiv că nu a fost votată solicitarea de a fi scos de pe ordinea de zi a ședinței proiectul cu privire la prelungirea stării de urgență. Mai mult, Vlad Batrîncea a declarat că ar putea fi înaintată și o moțiune de cenzură împotriva Guvernului.
„În cazul în care veți respinge acest demers, fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor va înainta moțiunea de cenzură și vom argumenta că Republica Moldova nu are un Guvern și nu are nevoie de miniștri achitați la greu atunci când Moldova este condusă în stare de urgență cu încălcarea tuturor normelor legale și de normalitate”, a spus Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului.
Deputații din opoziție susțin că nu e necesar să fie prelungită starea de urgență în Republica Moldova, întrucât nu ar fi condiții care ar justifica acest pas.
„Dacă de introdus starea de urgență, trebuie să fie petrecute măsurile respective. Starea de urgență pentru dânșii e un fel de poliță de asigurare. Dacă ceva, noi activăm în stare de urgență, noi avem greutăți, noi avem probleme. Dar în Guvern totdeauna vor fi probleme. De aceea și e Guvern”, a spus Vladimir Voronin, deputat BCS.
„Dacă să luăm perioada care a mai rămas din cadența acestui Parlament și să împărțim la 60 de zile sau la două luni de zile, o să vedem de câte ori vor veni acei guvernanți în Parlament pentru a prelungi starea de urgență. După mine, este o procedură excesivă care nu ar trebui în mod normal să fie votată de către parlamentari”, consideră Vasile Bolea, deputat neafiliat.
De cealaltă parte, deputații din fracțiunea majoritară spun că starea de urgență trebuie prelungită din motive de securitate.
„Nu știi ce-i trece în cap rusului. Vine cu rachete sau atacă Republica Moldova. Până Ucraina nu va câștiga și va fi pace la hotar, este nevoie de această stare de urgență”, a punctat Igor Chiriac, deputat PAS.
„Dacă Guvernul argumentează și solicită, înseamnă că este necesar și Guvernului, și populației această stare. Apropo, noi nu am resimțit ceva constrângeri în drepturi, în activități, în alte exercitări ale vieții cotidiene acea stare de urgență. Pur și simplu, este urgentarea unor decizii de importanță națională”, a relevat deputatul Adrian Belîi, PAS.
Decizia de prelungire a stării de urgență în țara noastră a fost luată miercuri de către Comisia pentru Situații Excepționale și a fost susținută de Guvern pe motiv că persistă amenințări și riscuri la adresa securității naționale cauzate de războiul din Ucraina.