Papa Francisc critică țările care promit armament Ucrainei, iar apoi se răzgândesc: „Nu ar trebui să ne jucăm cu martiriul acestui popor”
Papa Francisc a sugerat sâmbătă că unele țări „se joacă" cu Ucraina prin faptul că mai întâi îi furnizează armament, iar apoi se gândesc să nu-și mai respecte promisiunile, transmite Reuters și news.ro.
Suveranul Pontif a făcut aceste declarații la bordul avionului cu care se întorcea dintr-o vizită în orașul francez Marsilia.
El a răspuns la întrebarea unui jurnalist care a vrut să știe dacă Papa se simte frustrat de faptul că eforturile sale de a aduce pacea nu au avut succes.
Francisc a spus că a simțit „o oarecare frustrare" și apoi a început să vorbească despre industria de armament și despre război.
„Mi se pare că interesele în acest război nu sunt doar cele legate de problema ucraineano-rusă, ci și de vânzarea de arme, de comerțul cu arme”, a spus el.
„Nu ar trebui să ne jucăm cu martiriul acestui popor. Trebuie să îi ajutăm să rezolve lucrurile ... Văd acum că unele țări dau înapoi, nu vor să dea (Ucrainei) arme. Începe un proces în care martirul va fi cu siguranță poporul ucrainean și acesta este un lucru urât”, a spus el.
Rugat să aducă lămuriri, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, a declarat că papa nu a luat poziție cu privire la faptul dacă țările ar trebui să continue sau nu să trimită arme Ucrainei.
„A fost o reflecție asupra consecințelor industriei de armament: papa, cu un paradox, spunea că cei care fac trafic de arme nu plătesc niciodată consecințele alegerilor lor, ci le lasă să fie plătite de oameni, precum ucrainenii, care au fost martirizați”, a declarat Bruni.
Francisc a condamnat comerțul internațional cu arme în general, dar a declarat anul trecut că este legitim din punct de vedere moral ca națiunile să furnizeze arme Ucrainei pentru a ajuta țara să se apere împotriva agresiunii rusești.
O serie de țări, inclusiv Statele Unite, se confruntă cu presiuni politice interne pentru a opri sau a reduce cheltuielile pentru armele trimise în Ucraina.
Săptămâna aceasta, Polonia a intrat într-o dispută cu Kievul din cauza exporturilor de grâu ucrainean, iar Varșovia a spus că nu va mai trimite arme Ucrainei.