Electorala

Alegeri locale generale // CEC anunță când începe perioada de desemnare a candidaților pentru circumscripțiile de nivelul întâi

Comisia Electorală Centrală (CEC) anunță că mâine, 26 septembrie, începe perioada de desemnare a candidaților la funcțiile elective pentru circumscripțiile de nivelul întâi (primari ai satelor, comunelor, orașelor și municipiilor de nivelul întâi și consilieri în consiliile locale sătești, comunale, orășenești și municipale de nivelul întâi).

infotag.md
Sursa: infotag.md

În cazul alegerilor locale, informează CEC, desemnarea candidaților pentru funcția de primar și de consilier al consiliului local se efectuează după constituirea consiliilor electorale de circumscripție, dar nu mai devreme de 60 de zile înainte de ziua alegerilor.

Dreptul de a desemna candidați pentru alegeri îl au partidele politice înregistrate până la data intrării în vigoare a hotărârii CEC cu privire la stabilirea datei alegerilor locale generale; blocurile electorale constituite și înregistrate în condițiile prevăzute de Codul Electoral și ale instrucțiunii privind particularitățile constituirii și înregistrării blocurilor electorale, precum și candidații independenți.

„Procedura de desemnare a candidaților la funcția de primar și de consilier în consiliul local are loc:

- în cazul partidelor politice și al blocurilor electorale – prin aprobarea, în cadrul ședințelor organelor abilitate în conformitate cu prevederile statutare sau, după caz, cu acordurile de constituire ale acestora, confirmată prin procesele-verbale (extrase din procesele-verbale), a hotărârilor / deciziilor privind desemnarea candidaților la funcția de primar și listei de candidați pentru funcția de consilier al consiliului local;

- în cazul candidaților independenți – prin înaintarea propriei candidaturi la funcția de primar și / sau de consilier al consiliului local, după caz, constituirea grupului de inițiativă pentru colectarea semnăturilor în vederea susținerii acestuia;

- Procedura de desemnare a candidaților independenți include și etapa de colectare a semnăturilor de către persoanele care își înaintează propria candidatură și / sau grupurile de inițiativă în vederea susținerii candidaților la funcția de primar și de consilier al consiliului local”, se menționează în comunicatul CEC.

Amintim că alegerile locale generale se vor desfășura pe 5 noiembrie 2023.

Valeria Văcărescu

Valeria Văcărescu

Autor

Citește mai mult