Kosovo: Zi de doliu după uciderea unui ofițer de poliție într-o confruntare violentă
Zi de doliu în Kosovo, unde un ofițer de poliție a fost ucis într-o confruntare violentă. Încă trei polițiști au fost răniți în schimbul de focuri cu un grup de bărbați înarmați. Confruntarea a avut loc după ce militanții au luat cu asalt o mănăstire, unde s-au baricadat. Printre victime se numără și trei dintre atacatori. Autoritățile kosovare condamnă acțiunile agresive și denunță „crima organizată susținută de responsabili de la Belgrad”, în timp ce Serbia acuză Pristina de „minciuni” și spune că nu va recunoaște independența Kosovo. Uniunea Europeană a condamnat „atacul împotriva ofițerilor de poliție" și cere ca cei responsabili să fie judecați.

În Kosovo a fost decretată Zi de doliu, iar drapelele au fost coborâte în bernă în memoria ofițerului de poliție decedat, duminică, în confruntări. Bărbați înarmați în vehicule blindate au luat cu asalt satul Banjska din nordul provinciei, luptându-se cu poliția și baricadându-se într-o mănăstire ortodoxă sârbă. Un polițist și trei dintre cei aproximativ 30 de atacatori au fost uciși în schimburi de focuri. Asediul a durat mai multe ore, timp în care călugării și pelerinii aflați acolo au stat închiși în lăcaș. Premierul kosovar a condamnat violențele și a menționat că atacatorii erau profesioniști înarmați, care aveau și vehicule blindate. Albin Kurti a denunțat ceea ce a numit un „atac criminal și terorist” și a acuzat „responsabili de la Belgrad” că ar oferi sprijin logistic și financiar „crimei organizate”.
„Crima organizată, cu sprijin politic, financiar și logistic din partea Belgradului oficial, atacă statul nostru. În această bătălie apărăm și punem în aplicare legea, ne apărăm cetățenii și independența Kosovo. Criminalii-executori și cei care dau ordinele lor vor fi reținuți, judecați și pedepsiți. Guvernul Republicii Kosovo și instituțiile statului sunt pregătite și întreprind acțiuni coordonate pentru a contracara crimele, criminalii, teroarea și teroriștii”, a declarat premierul din Kosovo, Albin Kurti.
De cealaltă parte, Serbia acuză Priștina de minciuni. Președintele Aleksandar Vucic a declarat că și-a întărit convingerea că recunoașterea independenței Kosovo este inacceptabilă.
„Un mesaj important pentru cei care cred că vor exercita presiuni pentru ca Serbia să recunoască un Kosovo independent. Tot ceea ce se întâmplă mi-a întărit convingerea că nu vom recunoaște niciodată independența Kosovo. Puteți face ce vreți, noi nu vom recunoaște niciodată independența Kosovo. Serbia nu va recunoaște niciodată independența Kosovo”, a subliniat liderul de la Belgrad.
Serbia, susținută în special de aliații săi Rusia și China, refuză să recunoască independența fostei sale provincii. Etnicii albanezi constituie peste 90% din populația Kosovo, dar sârbii sunt majoritari în nordul provinciei, iar în luna mai acolo au avut loc ciocniri care au rănit zeci de protestatari și forțe de menținere a păcii ale NATO. Sârbii nu au acceptat niciodată declarația de independență a Kosovo din 2008.