Sport

Surprize în lotul echipei naționale de fotbal a Republicii Moldova

Surprize în lotul echipei naționale de fotbal a Republicii Moldova pentru meciurile de luna viitoare. Selecționerul Sergiu Cleșcenco a anunțat lista de 23 de jucători convocați pentru cantonamentul de pregătire din perioada 8-10 octombrie și, ulterior, meciul amical cu Suedia, dar și partida cu Polonia din preliminariile Euro 2024.

fmf.md
Sursa: fmf.md

Astfel, lipsește din lot unul dintre cei mai experimentați fotbaliști moldoveni, Artur Ioniță, legitimat la Calcio Lecco din a doua divizie a campionatului Italiei. O altă absență importantă este Radu Gînsari, care este în formă bună la Milsami Orhei în acest sezon, cu 6 goluri marcate în 7 meciuri în toate competițiile.

În schimb, au fost convocați portarul Nicolae Cebotari, fundașii Denis Furtună și Dinis Ieșeanu de la Zimbru Chișinău. Cei trei pot debuta la prima reprezentativă în octombrie.

În lot este și fundașul clubului Spartak Moscova, Oleg Reabciuk, care a lipsit de la meciurile "tricolorilor" din septembrie, cu Austria și Insulele Feroe.

În total, din cei 23 de jucători chemați la selecționată, 8 sunt din Superliga moldovenească de fotbal.

"Tricolorii" vor înfrunta naționala Suediei pe 12 octombrie, la Solna. Peste trei zile, discipolii lui Sergiu Cleșcenco vor juca, tot în deplasare, cu reprezentativa Poloniei în cadrul preliminariilor Campionatului European din 2024. Meciul se va disputa la Varșovia, pe stadionul Narodowy.

Dmitri Ciolacu

Dmitri Ciolacu

Autor

Citește mai mult