Internațional

Mii de etnici armeni părăsesc Nagorno-Karabah și se refugiază în Armenia de frica represaliilor

Peste 47 de mii de etnici armeni au părăsit Nagorno-Karabah și s-au refugiat în Armenia. Premierul armean, Nikol Pașinian, a declarat că țara sa este pregătită să-i primească. Astfel, drumul care leagă enclava de republică este arhiplin. Mulți au dormit în mașini sau au căutat lemne de foc pentru a se încălzi pe marginea drumului. Aceștia părăsesc regiunea de frica eventualelor represalii, deși oficialii de la Baku afirmă că drepturile lor vor fi respectate.

cursdeguvernare.ro
Sursa: cursdeguvernare.ro

Aproximativ 5000 de oameni sunt acum pe singurul drum care leagă Nagorno-Karabah de Armenia. Prin urmare, deja un sfert din populația regiunii separatiste a părăsit zona. Regiunea avea în jur de 120 de mii de etnici armeni înainte de operațiunea Azerbaidjanului, iar liderii separatiști au spus că practic toți vor să plece în Armenia. Oamenii spun că nu au ce mânca, dar sunt norocoși că au rămas în viață.

VOX: „Nu avem unde să ne ducem și nu știm ce vom face, pentru că avem copii. Aceștia sunt nepoții mei. Ea învață la școală, în clasa a doua. S-a întors acasă de la școală și nici măcar nu a reușit să ia prânzul când a început bombardamentul pe 19 septembrie.”

„Ne-a luat aproximativ 24 de ore să ajungem aici. Copilul a cerut pâine, dar noi nu aveam. Acesta este cel mai rău lucru din lume. Dar sunt recunoscătoare, pentru că trei dintre copiii mei au fost la graniță în punctele fierbinți, dar toți sunt în viață. Nu mai vreau nimic altceva. Am supraviețuit.”

„Este esențial ca observatori independenți, precum și organizații umanitare să aibă acces la oamenii din Nagorno-Karabah, care au nevoi stringente. Statele Unite vor continua să fie alături de Republica Armenia, de autoritățile locale, de voluntarii locali care dau dovadă de o mare generozitate și solidaritate cu etnicii armeni din Nagorno-Karabah”, a declarat Samantha Power, administrator USAID.

Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, a declarat anterior că drepturile armenilor vor fi respectate, iar regiunea separatistă va fi transformată într-un paradis. Totuși, armenii din Karabah nu doresc să trăiască în Azerbaidjan și se tem de epurări etnice din partea autorităților azere, care au catalogat aceste afirmații drept absurde. De cealaltă parte, premierul Armeniei a declarat că cei din Karabah vor părăsi probabil regiunea și că țara sa este pregătită să-i primească. Azerbaidjanul a preluat controlul regiunii separatiste după o operațiune-fulger ce a început pe 19 septembrie și a durat doar 24 de ore.

Citește mai mult